Statul prin agenţia sa de specialitate, despăgubeşte pe prorpietarii deposedaţi abuziv cu acţiuni FP la valoarea medie de piaţă din ultimele trei luni. Cum aceasta este de aproximativ 0,5 lei/ acţiune, prin bocarea a peste 372,5 milioane de acţiuni deţinute de stat, se blochează despăgubiri de circa 187 mil. lei.
„Interpretarea corectă a deciziei Franklin Templeton este că, până la rezolvarea problemei, capacitatea de a da despăgubiri a Statului, adică de a converti drepturile de despăgubire în acţiuni FP, se diminuează cu cele 372,5 milioane de lei, valoarea nominală a tot atâtea acţiuni blocate“, e explicat, pentru MONEY.ro, un membru a fostei conduceri a Fondului Prioprietatea.
Reprezentanţii Franklin Templeton (simbol bursier la New York BEN) nu au dorit să comenteze, iar cei ai Agenţiei Naţionale ANRP nu au rspuns la telefon.
Capitalul social subscris (promis( de stat şi nevărsat este o problemă încă de la înfiinţarea Fondului Proprietatea, a fost şi mai este obiexct de litigii în justiţie încă dinaintea veniriiFranklin Tempelton la cârma Fondului şi agravează problemele pe care le are Statul îmn privinţa despăgubirilor cu care este dator prorpietarilor deposedaţi abuziv înainte de 1989.
Statul mai deţine 12,37% din acţiunile FP, şi are dat despăgubiri de mult mai multe ori mai mari decât valoarea acestor acţiuni.
„Administratorul unic va întreprinde toate măsurile necesare în numele Fondului în vederea recuperării sumelor reprezentând capitalul social nevărsat de către Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, şi pentru blocarea a 372.527.672 acţiuni în contul Statului Român, până la data plăţii integrale a contribuţiei de către Stat sau a aportului în natură“, se arată într-un raport al FP, trimis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
La data de 23 august 2011, Fondul Proprietatea avea un capital social subscris de 13,778 miliarde lei şi un capital social vărsat de 13,405 miliarde lei. „Diminuarea capitalului social vărsat a intervenit ca urmare a faptului ca Statul Român (reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice în calitatea sa de acţionar al Fondului) nu a efectuat aportul în natură cu toate acţiunile menţionate în actele normative în vigoare deţinute de acesta la următoarele societăţi comerciale: S.C. Electromecanica Ploieşti S.A., Compania Naţională Romarm, filiala Uzina Mecanică Bucureşti S.A. şi la Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A.“ a precizat FP.
Statul român nu a transferat Fondului 11.705.864 acţiuni, având o valoare nominală de 11.705.864 lei, la Electromecanica Ploieşti, 20.024.890 acţiuni (20.024.890 lei), la filiala ROMARM Uzina Mecanică Bucureşti S.A.) şi 340.796.918 acţiuni (340.796.918 lei) din capitalul social al Nuclearelectrica.
Problemele statului la Fondul Proprietatea sunt în creştere pentru că va fi nevoit să accepte, potrivit legii, că nu mai are dreptul de a vota decât ca orice acţionar: o acţiune = un vot, după ce pachetul său a scăzut sub 33%.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.