Administratorul special al World Trade Center Bucureşti, plasat sub control judiciar pentru delapidare şi fals
Publicat la 29.12.2021, 06:04:25
Administratorul special al World Trade Center Bucureşti, Pavel Avrămoiu, a fost plasat sub control judiciar de Judecătoria Sectorului 1 pentru delapidare în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit deciziei instanței. Instanța a respins propunerea Parchetului Sectorului 1 de a-l aresta la domiciliu pe Avrămoiu.
Acesta e acuzat că şi-a însuşit bani şi bunuri în valoare de peste 500.000 de lei. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, procurorii au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
“În perioada septembrie 2019 – noiembrie 2021, inculpatul, în calitate de administrator special, respectiv director executiv al S.C. WTCB S.A., societate aflată în insolvenţă, cu atribuţii de administrare a patrimoniului societăţii, având totodată în gestiune mai multe bunuri, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi-a însuşit bunuri în valoare totală de 103.395,35 de lei, în modalitatea achiziţionării acestora în numele şi din bugetul societăţii, iar în perioada aprilie – septembrie 2021, şi-a însuşit suma totală de 416.045 lei, în modalitatea ridicării banilor din casierie cu titlu de avans/avans spre decontare, justificând ulterior sumele respective prin emiterea unor decizii de acordare a unor prime băneşti lipsite de temei. În intervalul 11.03.2021 – 09.11.2021, a falsificat un înscris, în modalitatea alterării conţinutului acestuia, iar în intervalul 19.11.2021 – 03.12.2021 a falsificat un alt înscris în modalitatea antedatării acestuia”, se arată în comunicatul Parchetului.
Cine e Pavel Avrămoiu. A fost consilierul fostului primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, și fost director în AVAS. De asemenea, a fost administrator special al Companiei Naționale a Imprimeriilor Coresi.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
O dronă s-a prăbușit într-un nuc din Vrancea, la doar cinci metri de o casă. Localnicii, evacuați

Actualitate
Avertisment dur de la BNR! Economistul lui Isărescu: „Vom mânca iarbă și scoarță de copac!”

Actualitate
Alertă pentru Europa: gazele ar putea trece de 100 de euro/MWh în această iarnă!

Actualitate
Taxe la vânzarea unui apartament în 2026

Actualitate
