Adrian Mutu este în doliu chiar înainte de Crăciun. Mama antrenorului s-a stins din viață la 72 de ani. Rodica, mama fostului mare fotbalist a fost cea care l-a încurajat pe Adrian Mutu să își urmeze pasiunea, ba chiar a preluat și administrat afacerile sale.
”S-a dus la fotbal la 6 ani și 7 luni, la selecție, apoi a venit acasă și m-a certat (..) Nu m-au primit că nu mă încadrez la vârstă! De ce m-ai născut în 1979 și nu în 1978?! Așa, eram la fotbal acum”, mi-a zis supărat. N-a făcut mai multe năzbâtii decât alții de vârsta lui, și-a văzut de fotbal. Bărbatul meu, matematician fiind, ar fi vrut să-l tragă spre carte, spre matematică. Îi zicea să nu păcălească, să aleagă ori fotbalul, ori cartea. Eu am spus să-l lăsăm să facă orice vrea”, spunea Rodica Mutu într-un interviu despre fiul său care a devenit unul dintre cei mai faimoși jucători români de fotbal.

”Drum lin către îngeri, MAMA! Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dăruit! Iubirea ta o voi purta în mine până la sfârșitul zilelor. TE VOI IUBI MEREU, MAMA!”, a scris Laura, sora lui Adrian Mutu.






