"Cred că nu greşesc dacă reiau o idee a guvernatorului dintr-o conferinţă de la Universitatea din Braşov, care spunea aproape deschis că băncile au în perioada următoare o responsabilitate imensă şi anume că reorganizarea trebuie să înceapă de la restructurarea personalului, dar nu înseamnă ceea ce se înţelege la noi prin restructurare . Când guvernatorul s-a referit la restructurarea personalului nu s-a gândit la disponibilizarea personalului din bănci, ci a avut în vedere nevoia unei reorganizări şi a unei restructurări a personalului bancar într-un sens foarte real, că s-a terminat perioada aceea de boom din 2004-2008, foarte scurtă pentru România, când în ţară se trimiteau cam 20 de miliarde de euro pe an şi băncile aveau foarte mulţi bani şi nevoie de vânzători de credite" , a declarat marţi Adrian Vasilescu, consilier al Guvernatorului BNR, la un seminar pe tema creditării.
El apreciază că băncile ar trebui să devină partenerii companiilor cărora le dau credite, să-şi întărească compartimentele de analiză şi cele de analiză de risc în primul rând şi să înţeleagă foarte bine problemele companiilor.





