Compania olandeză de asigurări Aegon NV, care va fi prezentă şi pe piaţa pensiilor private din România, a raportat, pentru anul trecut, creşterea cu 32% a membrilor schemelor de pensii din Ungaria, la 628.00 de participanţi, a anunţat, joi, firma.
În Slovacia, compania a încheiat anul trecut cu 154.000 de noi participanţi la schemele de pensii private, numărul acestora depăşind 200.000. Compania olandeză de asigurări Aegon şi Banca Transilvania au semnat, în ianuarie, un acord pentru înfiinţarea unei companii de pensii private şi a uneia de asigurări de viaţă.
Vânzările din domeniul asigurărilor de viaţă au crescut la 82 milioane euro în 2006, iar din care Polonia a obţinut 60 milioane euro. Compania a raportat o creştere record a afacerilor din trimestrul patru al 2006. Vânzările record din ultimul trimestru s-au datorat dezvoltării unei reţele de agenţi şi de brokeri, au afirmat reprezentanţii Aegon.
Compania a raportat o creştere cu 41% a vânzărilor globale de noi produse, la 775 milioane euro. Rezultatele Aegon sunt mai bune decât previziunile companiei, care ţinteşte să atingă în 2010 un volum al afacerilor noi de 1,1 miliarde euro, se spune în raportul anual al firmei de asigurări. Vânzările noi pentru asigurările de viaţă au crescut cu 20% în 2006, la peste 3 miliarde euro. Veniturile nete ale Aegon au urcat cu 2% în 2006, la 2,78 miliarde euro.
Aegon, a doua mare companie de asigurări din Olanda şi Banca Transilvania, a cincea bancă românească după active, au anunţat pe 19 ianuarie semnarea unui acord pentru înfiinţarea unei companii de pensii private şi a uneia de asigurări de viaţă. Compania mixtă de pensii private, la care fiecare dintre cei doi asociaţi va deţine câte 50% din acţiuni, va fi lansată în vara acestui an, anticipând introducerea sistemului obligatoriu de pensii private.
Noua companie de pensii va avea sediul centrul la Cluj - Napoca. În plus, Aegon, va înfiinţa în România o companie de asigurări de viaţă, care va încheia un acord de distribuţie cu Banca Transilvania, în scopul vânzării de produse sub marca comună a celor două companii, prin reţeaua de distribuţie a Băncii Transilvania.
Sursa: NewsIn
Aegon a crescut in Europa Centrala si de Est pe segmentul pensiilor private
Publicat la 09.03.2007, 08:18:06
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
