money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Aeronavele Boeing ale companiilor aviatice din România pot fi utilizate în siguranţă

Publicat la 07.04.2011, 14:45:24

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Aeronavele Boeing ale companiilor aviatice din România pot fi utilizate în siguranţă

Potrivit reprezentanţilor companiilor TAROM şi Blue Air, aeronavele Boeing din flota lor nu au ajuns încă la numărul de 30.000 cicluri de zbor (aterizări), perioadă după care Boeing recomandă verificări amănunţite.

 

Nici la TAROM, care are în flotă aparate Boeing, nu sunt probleme, revizia aparatelor fiind la zi, iar norma celor 30.000 de cicluri de zbor nu a fost încă atinsă.

 

"Toate aeronavele Boeing sunt în parametri de siguranţă şi au reviziile la zi. Nu sunt niciun fel de probleme, tehnice sau de altă natură, care să afecteze programul de zbor", a precizat Paula Călăraşu, purtător de cuvânt al companiei TAROM, care are 11 aparate Boeing.

 

După un incident înregistrat în Statele Unite, Boeing a făcut o recomandare pentru reluarea reviziilor amănunţite la aeronavele companiei.

 

În urma unui incident înregistrat cu o cursă TAROM, operată de un avion Boeing, au existat speculaţii cu privire la posibila aplicabilitate a recomandării producătorului american şi asupra aeronavelor de acest timp utilizate în România.

 

Cursa Tarom ROT415 Bucureşti - Madrid, care a decolat luni de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, s-a întors în deplină siguranţă la Bucureşti, la aproximativ 35 de minute de la decolare, potrivit unui comunicat al companiei aeriene.

 

Echipajul cursei a raportat apariţia unui zgomot în timpul procedurilor de decolare, iar comandantul aeronavei a decis preventiv întoarcerea pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, conform procedurilor standard de siguranţă zbor, pentru a asigura deplina siguranţă a pasagerilor.

 

Aeronava de tipul Boeing 737-300 va intra într-o procedură de control amănunţit înainte de a fi reprogramată la zbor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite