Regia Autonomă Aeroportul Cluj Napoca estimeză că investiţia necesară pentru construirea pistei de 3.500 de metri este cuprinsă între 60 şi 120 de milioane de euro, fără TVA. Proiectul este finanţat din fonduri europene. Durata de execuţie pentru “pista de decolare-aterizare,sistem de balizaj, platforme, cale de rulare, bretele de legătură şi alte lucrări de infrastructură aeroportuară” este de doi ani. Procedurile de atribuire a contractului de execuţie a pistei vor începe la sfârşitul lunii mai.
“Finalizarea noii piste ne va aduce în mod clar în poziţia de lider naţional în rândul aeroporturilor regionale. Noua investiţie este dictată de ritmul susţinut de creştere a traficului, precum şi de proiectele noastre viitoare care privesc şi transportul de marfuri odata cu finalizarea viitorului terminal Cargo”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, citat de presa locală.
Proiectul prevede, printre altele, devierea cursului râului Someş pe o lungime de şapte kilometri. Pista va fi construită în trei etape, respectiv până la 2.200, 2.800 şi, respectiv, 3.500 de metri. După ce va fi finalizată, pe aeroportul din Cluj vor putea opera şi avioane de mari dimensiuni, ca Boeing 747, Airbus 340 sau MD 11.
Aeroportul din Cluj îşi face pistă pentru transatlantice
Publicat la 18.03.2010, 11:37:47
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
