'S-au construit prea multe aeroporturi şi proiectele în multe cazuri au fost supradimensionate', semnalează autorii raportului ce va fi publicat oficial marţi. O situaţie foarte gravă a fost constatată în Spania, în document fiind menţionate câteva cazuri de astfel de aeroporturi, existând riscul ca, în cazul unora, să se impună închiderea lor dacă bugetele locale nu vor putea suporta cheltuielile impuse de funcţionarea şi întreţinerea acestor instalaţii.
Raportul subliniază că fondurile europene alocate în perioada scursă din anul 2000 pentru construirea sau modernizarea a 500 de aeroporturi europene au fost folosite de multe ori în mod iraţional. Inspectorii europeni au mai constatat că în patru ţări, respectiv Spania, Italia, Grecia şi Estonia, nici măcar nu a existat un plan naţional pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare pe termen lung, astfel că investiţiile s-au efectuat fără vreo coordonare.

