money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Afaceri de 30 milioane de euro în 2007 pentru Dom Leasing

Publicat la 07.12.2006, 18:20:43

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Afaceri de 30 milioane de euro în 2007 pentru Dom Leasing
Compania Dom Leasing estimează că anul viitor va avea o cifră de afaceri de 29,6 milioane euro, cu peste 40% peste nivelul aşteptat pentru 2006, potrivit agentiei NewsIn.

Anul viitor Dom Automobile îşi propune să vândă 400 de maşini în valoare totală de 20,8 milioane euro, preţuri fără taxe, însă reprezentanţii companiei nu exclud posibilitatea ca vânzările să ajungă la 500 de unităţi, pe fondul venirii unor noi modele şi a extinderii reţelei de dealeri.

Dom Automobile, divizie a Dom Leasing care comercializează cu precădere maşini premium importate din Statele Unite, va vinde anul acesta 300 de automobile, în valoare totală de 13,6 milioane euro, de patru ori mai mult decât în 2005.

Compania mai aduce pe piaţa românească modele de la Mercedes, Audi, Toyota, Subaru, Porsche, Ford şi Mazda, majoritatea produse în Statele Unite. Reprezentanţii Dom Leasing au spus că o bună parte dintre modelele pe care le importă din SUA sunt mai ieftine decât variantele produse în Europa şi sunt livrate într-un timp mult mai scurt.

În prezent, Dom Leasing are puncte de vânzare în Bucureşti, Ploieşti şi Braşov. Compania activează pe piaţă din 1998, iar în 2005 a deschis divizia Dom Automobile care comercializează maşini, fără a fi o reprezentanţă a vreunui importator auto.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite