Afacerile Caroli Foods au crescut cu 19% în primul trimestru
Publicat la 23.05.2008, 07:48:48
"Piaţa mezelurilor este dinamică şi extrem de competitivă. Creşterile nu mai sunt la fel de spectaculoase ca în alţi ani, sunt mai multe companii şi opţiunile pentru consumatori sunt mai diverse, a declarat directorul general Caroli Foods, Haluk Akademir.
Pentru anul 2008 grupul Caroli vizează o cifră de afaceri de peste 63 milioane euro printr-o creştere a activităţii care depăşeşte rata de creştere a pieţei estimată la 6-7% pentru anul în curs.
În perioada februarie- martie 2008 compania a avut o cotă de piaţă de 10,3% în volum şi 10,4% în valoare în creştere faţă de perioada similară 2007, potrivit studiilor MEMRB.
În acest an Caroli îşi va concentra investiţiile pentru dezvoltarea platformei logistice de la Piteşti a cărei valoare se cifrează la cinci milioane de euro. Platforma are o suprafaţă de circa 300.000 metri pătraţi şi va fi finalizată la începutul anului 2009. La nivel naţional compania mai deţine alte şapte depozite.
Caroli Foods este unul dintre liderii pieţei de mezeluri din România, ocupând locul doi. Grupul produce cinci mărci de mezeluri: Gourmet, Caroli, Maestro, Sissi (franciză) şi Primo Familia. Pe parcursul celor 12 ani de activitate, compania a investit peste 35 de milioane de euro în procesarea şi distribuirea mezelurilor (tehnologie, echipamente de igienă, resurse umane etc.).
Potrivit datelor companiei, grupul are 1.200 de angajaţi, dintre care majoritatea au între 18 şi 35 de ani.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
