money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Afacerile Centrului Medical Unirea au crescut cu 75% în primul semestru din acest an

Publicat la 22.07.2009, 10:30:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Afacerile Centrului Medical Unirea au crescut cu 75% în primul semestru din acest an
Pe segmentul de retail, cifra vânzărilor este dublă (113%) faţă de aceeaşi perioadă din 2008, datorită noilor capacităţi deschise în cursul anului trecut.

"Aceste creşteri vin pe fondul diversificării serviciilor oferite, prin investiţiile pe segmentul retail (fee-for-service), cu deschiderea anul trecut a Centrului de Imagistică din Băneasa şi a Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Regina Maria” – primul spital privat de acest tip din țară", se arată în comunicatul companiei.

Cele mai mari creşteri pe retail au fost înregistrate în zona de chirurgie, un avans de 50% pe activitatea spitalului de chirurgie Arcul de Triumf, la care se adaugă peste 50 de naşteri realizate în cadrul Maternităţii Regina Maria.

„Toate investiţiile realizate anul trecut au dat roade în 2009 şi ne aflăm în faza în care dezvoltăm toate aceste capacităţi şi continuăm să ne extindem. Deşi suntem cu toţii într-o perioadă economică marcată de instabilitate şi chiar recesiune, continuăm să înregistrăm creşteri importante pe segmentul individual, luna iulie fiind cea în care am depăşit numărul de 75.000 de arondaţi (unul dintre cele mai mari conturi de anul acesta este Continental, cu peste 2.500 de angajaţi, alte companii importante sunt Wipro Technologies, PSV Industries)”, a declarat directorul executiv al Centrului Medical Unirea, Sergiu Neguţ.

CMU vizează în acest an creşterea veniturilor din zona de retail, precum şi deschiderea şi extinderea de noi clinici în Bucureşti şi în ţară.

Clinica Medicală Unirea estimează, în 2009, o creştere de 45% a vânzărilor, până în jurul valorii de 16 milioane euro.

Potrivit estimărilor CMU, piaţa serviciilor medicale private din România se situează, în prezent, în apropierea pragului de 400 milioane de euro.

Centrul Medical Unirea a fost fondat în anul 1995 de medicul cardiolog Wargha Enayati şi a atras, la începutul anului 2007, ca acţionar minoritar fondul 3i Plc din Marea Britanie.

CMU îşi desfăşoară activitatea în zece policlinici multidisciplinare în Bucureşti şi în colaborare cu peste 130 de clinici partenere în ţară. Specializată pe furnizarea de servicii medicale integrate în sistem de arondare companii, CMU a depăşit cifra de 75.000 arondaţi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite