Distribuitorul de produse IT Combox Delivery a înregistrat în prima jumătate a anului o cifră de afaceri de 2,5 milioane dolari, în creştere cu peste 400% comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut, a declarat miercuri, pentru NewsIn, managerul general al companiei, Vlad Dumitru.
Reprezentanţii companiei susţin că această creştere a volumului de vânzări a condus la dublarea echipei şi a spaţiilor de depozitare şi birouri faţă de anul trecut. "Am reuşit păstrarea ritmului de creştere prin susţinerea partenerilor existenţi şi atragerea celor noi, cât şi prin lărgirea portofoliului de mărci distribuite. În ultima perioadă, LG, Grundig, Silicon Power, InfiniMax, Aiptek s-au adaugat gamei noastre de produse", a precizat Vlad Dumitru.
Potrivit reprezentanţilor companiei, distribuitorul de produse IT are în plan adăugarea a încă două brand-uri premium în portofoliu până la sfârşitul anului, cât şi lărgirea gamei de produse distribuite sub brandul propriu - Serious.
Combox Delivery distribuie la nivel naţional o gamă larga de produse IT prin mai mult de 500 de reselleri (companii active din domeniul IT şi prin lanţurile de retail). Dintre mărcile distribuite de companie fac parte Aiptek, Gembird, Grundig, HP, InfiniMax, LG, Mecmar, Miyako, Serioux, Silicon Power, VMARK, VMK, Zioncom.
Sursa: NewsIn

