Afacerile din România ale GE Money şi Garanti Bank ar putea fuziona
Publicat la 09.04.2007, 13:42:40
GE Money şi Garanti Bank ar putea implementa o strategie comună pe piaţa din România, ceea ce ar putea implica unirea activităţilor de pe piaţa românească sub un singur nume şi dobândirea licenţie bancare, a informat un comunicat al companiilor, remis agenţiei NewsIn.
GE Money, prezentă în România prin Motoractive Leasing, Ralfi şi Domenia Credit, şi Garanti Bank "analizează posibilitatea implementării unei strategii comune pe piaţa din România în scopul dezvoltării unei puternice platforme de servicii financiare", se spune într-un comunicat comun al instituţiilor financiare.
Subsidiara Garanti Bank din România va fuziona Domenia Credit, Ralfi şi Motoractive Leasing, noua structură urmând să obţină şi licenţă bancară şi să funcţioneze sub numele Motoractive Leasing, potrivit portalului turcesc turkishpress.com. Aţionarii nou-formatei instituţii vor fi Dogus Group, principalul acţionar al Garanti, şi General Electric, se mai spune pe portal.
Pe de altă parte, cele două companii precizează că se află încă în stadiul de discuţii şi că este prea devreme pentru a oferii informaţii privind planurile. "Reprezenţantii celor două organizaţii, GE Money şi Garanti Bank au declarat că e prematur să ofere detalii suplimentare, întrucat discuţiile privind această strategie comună se află înca într-un stadiu incipient, iar o întelegere finală va trebui sa facă obiectul aprobărilor instiţutiilor de reglementare", se spune în comunicatul celor două instituţii.
GE Money a încheiat în 2005 un acord cu Dogus Group, principalul acţionar al Garanti Bank, şi deţine peste 25% din titlurile băncii turceşti.
GE Money, divizia internaţională de servicii financiare a General Electric, a obţinut controlul deplin al pachetului majoritar de acţiuni la companiile Leasemart NV, Ralfi SA şi Domenia Credit, contra sumei de 140 milioane euro. GE Money a finalizat, în septembrie 2006, achiziţionarea a 80% din pachetul de acţiuni deţinut de Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) la Ralfi SA (companie care oferă credite de consum sub numele de Estima Finance), 78% din Leasemart (deţinătoare a firmei de leasing Motoractive) şi 60% din Domenia Credit.
Compania de servicii financiare a grupului General Electric, GE Money, va continua procesul de integrare al celor trei companii achiziţionate în 2006 şi va investi, în 2007, aproximativ 15 milioane dolari în cele trei instituţii financiare nebancare pe care le deţine pe piaţa românească. Destinaţiile investiţiilor din acest an includ extinderea canalelor de distribuţie, dezvoltarea de noi produse, platformele IT şi procesul de rebranding. Compania şi-a planificat investiţii de 50 milioane dolari pe termen mediu.
GE Money, una din cele şase companii membre ale grupului General Electric, a încheiat anul trecut cu active de 190 miliarde dolari şi un profit de 3,5 miliarde dolari, cu 15% mai mare faţă de 2005.
Garanti Bank România, subsidiara românească a grupului turcesc, care operează ca bancă universală, a încheiat anul 2006 cu active de 542,2 milioane lei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
