Cifra de afaceri a HTI Valori Mobiliare, companie controlata de Daniel Tepes, a crescut de la 1,76 mil. euro (6,41 mil. lei), la 2,85 mil. euro (10,04 mil. lei).
Anul trecut, compania a cazut in topul intermediarilor de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) pe locul 15, de pe 20, pozitie pe care a incheiat in 2005.
Compania a intermediat tranzactii de 123,7 mil. euro (436,2 mil. lei), in crestere cu 5,81% in euro, fata de anul anterior, cand valoarea schimburilor din ringul bursier bucurestean a fost de 116,9 mil. euro (423,9 mil. lei). Cea mai mare parte (64%) a acestor rulaje a fost facuta pe piata principala a BVB. HTI Valori Mobiliare a raportat si o crestere a profitului cu 13,7%, de la 1,75 mil. (6,36 mil. lei), la 1,99 mil. euro (7,01 mil. lei), potrivit datelor publicate in Monitorul Oficial.
HTI Valori Mobiliare este tinta americanilor de la Morgan Stanley, una dintre cele mai mari banci de investitii din lume. Recent, HTI a vandut companiei americane 220 de actiuni. Tranzactia s-a efectuat la pretul de 150 lei/titlu. HTI este proprietarul a 2,7% din BVB si controleaza 17% din Bursa Monetar Financiara si de Marfuri din Sibiu.





