"Cifra de afaceri a Heineken România a crescut cu 18% pentru 2007, iar compania îşi consolidează poziţia de prim jucător pe piaţa locală a berii, pentru al optulea an consecutiv", a declarat preşedintele şi directorul executiv al Heineken România, Edwin Botterman.

Heineken Romania a investit anul trecut peste 40 milioane euro în dezvoltarea companiei, iar în acest an, va investi peste 50 milioane euro, în principal în capacitatea fabricilor de bere, noi ambalaje şi investiţii comerciale în mijloace fixe. De asemenea, Heineken N.V. a anunţat la finele lui februarie 2008, că urma să achiziţioneze fabrica românească Bere Mureş, tranzacţie care va creşte cota de piaţă a companiei la 31%, dar şi volumul său la şase milioane hectolitri

Per total, în 2007, volumul pieţei de bere din România a fost de aproximativ 19 milioane hectolitri, cu un consum de 89 litri pe cap de locuitor. Principalele surse de creştere au fost venitul consumatorului în creştere, extinderea ofertei pentru consumatori şi vremea foarte bună. Segmentul PET a înregistrat cea mai mare creştere ca volum, de 32,4% faţă de 2006. Pentru întregul an 2007, cota de piaţă a segmentului PET a fost de 44,4%, în timp ce segmentul berii la sticlă a obţinut o cotă de piaţă de 42,5%. Pentru 2008, reprezentanţii Heineken România estimează că piaţa berii va continua să crească, dar într-un ritm mai lent decât în ultimii trei ani.

Heineken Romania este cel mai mare producător de bere de pe piaţa din România. Portofoliul de marci oferit de Heineken România acoperă toate segmentele de piaţă: Heineken, Zipfer (import), Gösser, Schlossgold, Silva, Ciuc, Golden Brau, Bucegi, Gambrinus, Harghita şi Haţegana.

Sursa: NewsIn