money.ro
Techmoney.ro

Afacerile pe Internet - noua realitate pentru IMM-uri?

Publicat la 10.08.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Afacerile pe Internet - noua realitate pentru IMM-uri?

In Romania, 70% din PIB sunt asigurate de acestea. Cu toate acestea, intreprinderile mici si mijlocii romanesti se confrunta cu unele probleme in ceea ce priveste derularea afacerilor, in special pe Internet, lucru impus din ce in ce mai mult de noile conditii de piata. Conceptul de e-business sau e-commerce este, intr-o mare masura, putin inteles in toata acceptiunea lui in randul IMM-urilor. Pentru multi dintre micii intreprinzatori, utilizarea Internetului in afaceri se rezuma la schimburi de e-mailuri si atat. Din experienta in acest mediu, pot spune ca exista temeri legate de acest gen de activitate, principala cauza fiind mentalitatea traditionalista, convingerea ca, daca nu este ceva palpabil, nu este suficient de bun pentru a avea succes. La aceasta se adauga accesul scazut la Internet al multor IMM-uri, precum si lipsa unor strategii si resurse specifice necesare. Dar, in acelasi timp, in calitate de sustinator convins al afacerilor online in noile conditii de piata, incurajez din plin IMM-urile sa profite de oportunitatile oferite de e-business, avantajele cele mai evidente vorbind de la sine: magazinul virtual este mai putin costisitor decat cel clasic, iar potentialul de crestere este mai mare.

Mai mult, platile se efectueaza mai rapid, iar networking-ul capata o noua dimensiune, prin accesul la viitori parteneri sau clienti la nivel global. Nu este usor, dar, cu siguranta, nu este imposibil. Exista, in prezent, mai multe posibilitati de accesare a diferitelor programe de finantare a unor proiecte IT&C pentru IMM-uri, cele derulate de MCTI si MIMMCTPL fiind doar doua exemple in acest sens. De asemenea, exista numeroase resurse online care permit dezvoltarea IMM-urilor in acest mediu - chiar si Fundatia Post-Privatizare administreaza o astfel de resursa dedicata IMM-urilor din Romania, si anume portalul www.esimplu.ro. Asadar, posibilitati exista, iar intreprinzatorii trebuie sa le puna in folosul dezvoltarii afacerilor lor. Este timpul ca IMM-urile romanesti sa accelereze utilizarea Internetului in afaceri, pentru ca acum este momentul sa ne masuram puterile cu restul Europei si sa aratam ca putem!

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite