Autorităţile au impus noile reguli ca urmare a plângerilor venite de la cei înşelaţi de casele de schimb.
Casele de schimb valutar trebuie să afişeze, de astăzi, cursul valutar separat de cel pentru cecuri şi voucere şi să elibereze fiecarui client un formular de acceptare a tranzacţiei, redactat atât în limba română cât şi în engleză. Astfel, clienţii vor fi informaţi inaintea efectuarii tranzactiei, asupra cursului de schimb practicat si a sumei pe care o primesc. Protecţia Consumatorilor speră astfel să elimine posibilitatea înşelătoriilor la ghişeu.
"Era afişat cursul de cumparare pentru euro, dar de fapt era afisat cursul pentru un vaucer, sau un cec de calatorie. Lucru care nu mai exista acum pentru ca este eliminat cel de al doilea panou", explică Bogdan Marcel Pandelică, preşedinte ANPC.
Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protectia Consumatorului vor declanşa controale pentru a vedea dacă noile prevederi legale au fost puse în practică. Casele de schimb care nu vor respecta noul regulament riscă amenzi de la 1000 până la 10.000 de lei.
Afişaj mai simplu la casele de schimb valutar
Publicat la 14.07.2009, 08:13:08
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
