Cu trei săptămâni înainte de un Crăciun la care 50% dintre români vor renunţa la brad pentru a face economii, potrivit unui studiu al institutului Mednet, preşedinţia este disputată de un fost căpitan de navă, preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu (centru-dreapta), şi un fost diplomat social-democrat, Mircea Geoană.
Deşi au fost umăr la umăr după primul tur de scrutin - Băsescu a obţinut 32,44% din voturi, faţă de 31,15% rivalul său - Geoană este favorit, după ce a strâns în jurul său liberalii, a treia forţă politică din ţară, şi partidul minorităţii maghiare, UDMR. Un sondaj INSOMAR dat publicităţii săptămâna aceasta îl creditează pe Geoană cu 54% din intenţiile de vot.
"Este însă greu de spus că jocurile sunt făcute", avertizează analistul politic Cristian Pârvulescu.
Există o singură certitudine: sarcina viitorului şef al statului va fi complexă. După o creştere economică de 5%, chiar 8% la mijlocul anilor 2000, România s-a trezit cu o economie în scădere cu 7,4% în primele nouă luni ale anului 2009. Rata şomajului se află în creştere, ajungând la 7,1%, chiar dacă supapa emigraţiei (2,5 milioane de români sunt în străinătate) continuă să funcţioneze.
România nu s-a prăbuşit datorită unui împrumut de 20 de miliarde de euro, acordat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) şi Banca Mondială. Dar această portiţă de salvare s-ar putea închide, în condiţiile în care FMI şi UE au suspendat în noiembrie o a treia tranşă din credit, până la formarea unui nou guvern.
După prăbuşirea, în 1 octombrie, a coaliţiei formate între Partidul Social-Democrat (PSD), al lui Geoană, şi Partidul Democrat-Liberal (PDL), al lui Băsescu, România este guvernată de un executiv interimar.
Dacă va fi ales, Geoană promite un nou guvern până la Crăciun, condus de un membru al minorităţii gemane, Klaus Iohannis, şi susţinut de o majoritate în Parlament, datorită alianţei dintre PSD, liberali şi micile partide. Geoană promite să nu facă reduceri de personal.
La rândul său, Băsescu afirmă că PDL va reuşi să găsească parteneri de guvernare, va pune capăt privilegiilor oamenilor politici şi va scădea cheltuielile publice. El a lansat vineri un apel către liberali, apreciind că ţara are nevoie de o alianţă de dreapta pentru a implementa reformele.
Niciunul dintre candidaţi nu a anunţat cifre în ceea ce priveşte programul său, în condiţiile în care deficitul public va atinge 7,3% din Produsul Intern Brut (PIB).
Dacă unii analişti se tem de o continuare a vorbăriei politice sterile în cazul unei victorii a "luptătorului" Băsescu, alţii pun la îndoială capacitatea "diplomatului" Geoană de a controla unii membrii PSD, cercetaţi pentru corupţie.
După o campanie în care s-au succedat "dezvăluirile" - o înregistrare în care Băsescu pare să lovească un copil la un miting din 2004, pe care preşedintele a calificat-o drept falsă, presupuse legături ale candidaţilor cu personalităţi dubioase - "raţiunea nu va avea drept de vot duminică", apreciază editorialistul de la Gândul, Cristian Tudor Popescu. "Majoritatea alegerilor va fi emoţională, având drept criterii de bază 'nu îl mai suport pe Băsescu' sau 'nu pot să votez pentru Geoană'", adaugă el.
AFP: Românii îşi aleg duminică preşedintele, înainte de un Crăciun marcat de recesiune
Publicat la 05.12.2009, 10:35:16
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
