Suma include şi cheltuielile pentru reluarea activităţilor în cadrul unităţii şi pentru asigurarea capitalului de lucru. Circa 49,6 milioane de euro, adică 80% din valoarea creditului, vor fi garantate cu o scrisoare bancară emisă de Banca de Export Import EximBank, restul de 20% fiind garantate de companie, cu active imobilizate în valoare de 55,7 milioane de lei (aproximativ 12,9 mil. euro).
Persoanele desemnate să se ocupe de procedurile creditării sunt preşedintele Consiliului de Administraţie al Oltchim Roibu Constantin şi directorul economic Vasile Mandica.
Conform aceluiaşi comunicat, Oltchim nu se va diviza pe toată durata garanţiei fără aprobarea în prealabil a EximBank. În urmă cu două săptămâni, premierul Emil Boc a dat undă verde încheierii ultimelor formalităţi pentru prelaurea de către Oltchim a diviziei de petrochimie şi a anunţat că 50 milioane de euro din creditul pe care combinatul intenţiona să-l contracteze vor fi garantate de Guvern.
“Sperăm ca până la sfârşitul lunii iulie sau în prima săptămână din august să intrăm în posesia banilor şi să semnăm contractul, astfel încât să începem lucrul cu petrochimia integrată, din a doua jumătate a lui septembrie. Dacă respectăm aceste termene, putem estima o cifră de afaceri de 460 milioane de euro”, a declarat recent pentru Business Standard Constantin Roibu.
Tot acesta mai spunea că, dacă Oltchim nu va prelua Petrochemicals Argeş, compania nu va depăşi 350 milioane de euro cifră de afaceri în 2009. Combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea plănuieşte investiţii de 488 milioane de euro până în 2012 şi speră să ajungă în următorii patru ani la afaceri de peste un miliard de euro, conform declaraţiilor anterioare ale lui Roibu.
Acţionarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, care deţine 54,79% din pachetul de acţiuni.
AGA Oltchim aprobã creditul de 62 mil. euro pentru petrochimie
Publicat la 27.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





