Adunarea Generala a Actionarilor de la Tractorul Braşov, desfăşurată vineri, 23 februarie, a fost contestată de către unul dintre acţionarii minoritari, ca urmare deciziile luate nu sunt aplicabile, iar o nouă şedinţă  va fi reconvocată la sfârşitul acestei săptămâni, a anunţat, luni, preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu.

Conform legislaţiei în vigoare, AGA se poate întruni după cinci zile de la publicarea anunţului de convocare. Acţionarii Tractorul Braşov sunt AVAS (80,18%), SIF Transilvania (17,15%) şi alţi acţionari (2,67%).

"În următoarea şedinţă a AGA va fi numit un alt administrator unic în locul lui Antone Laurenţiu, numit în această funcţie de către acţionari în şedinţa din 23 februarie. Imediat după numirea acestuia, după unele informaţii apărute în presă, am cerut o verificare referitoare la persoana acestuia şi am dat dispoziţia ca în următoarea şedinţă a AGA acesta să fie schimbat", a declarat, luni seara, la Realitatea TV, preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu.

Preşedintele AVAS a afirmat că administratorul care urmează a fi numit la Tractorul Braşov nu va fi un braşovean, ci un expert al AVAS care va prelua această funcţie până la numirea lichidatorului.

Conform acestuia, până la vânzarea activelor de către viitorul lichidator nu va fi posibilă nici plata salariilor restante şi nici a datoriilor societăţii. Însă, şeful AVAS a precizat că imediat după vânzarea activelor de la Tractorul, ordinea stingerii datoriilor va fi următoarea: către salariaţi, către buget şi apoi către alţi creditori.

Preşedintele AVAS a dat asigurări că AVAS nu va face din lichidarea societăţii Tractorul un scop imobiliar şi că va cere investitorului să continue producţia şi să angajeze personal calificat.

Adunarea Generală a Acţionarilor de la Tractorul Braşov a decis, vineri, 23 februarie, lichidarea vlountară a societăţii, disponibilizarea întregului personalul, în două etape, în decurs de o lună şi numirea administratorului unic.