Luni, de Ziua Copiilor, bucurestenii pot alege sa mearga alaturi de micutii lor la film. Cinematografele din Capitala au in program filme de animatie precum "Coraline", "Sa zburam spre Luna" si "Monstri vs. Extraterestri". In "Coraline", o fata patrunde printr-o usa secreta descoperita intr-un ungher al noii sale case si ajunge intr-o versiune alternativa a propriei sale vieti, "Sa zburam spre Luna" prezinta o aventura spatiala de gradul trei, cu trei muste de casa care se strecoara la bordul unei nave Apollo cu destinatia spre Luna, iar "Monstri vs. Extraterestri" arata povestea unei tinere care e lovita in ziua nuntii de un meteorit si care se transforma intr-un mosntru de 15 metri inaltime pe care armata se grabeste sa-l captureze dandu-i numele de Giormica.
Pe 2 iunie, iubitorii de teatru pot merge, de la ora 19.00, la spectacolul cu piesa "Noiembrie", in regia lui Alice Barb, in Sala Amfiteatru a Teatrului National Bucuresti. Din distributia piesei, care prezinta povestea tulburatoare a unei celebre actrite aflate in amurgul vietii, fac parte Olga Tudorache, Cecilia Barbora si George Motoi. "Noiembrie" este o poveste sensibila cu intriga de roman politist semnata de o tanara scriitoare de succes. Pretul biletelor este cuprins intre 16 si 30 de lei.
Bucurestenii care prefera filmele vechi pot merge, miercuri, 3 iunie, la Cinemateca Union, unde va fi proiectat filmul "Arsenal" (1928), incepand cu ora 19.30. "Arsenal", in regia lui Aleksandr Dovzhenko, cu Semyon Svashenko, Luciano Albertini si Amvrosi Buchma in distributie, spune povestea unui soldat ucrainean proaspat demobilizat in urma Primului Razboi Mondial.
Pe 4 iunie, la Teatrul de Comedie, incepand cu ora 19.00, bucurestenii amatori de teatru pot vedea piesa de teatru "Leonce si Lena" de Georg Bűchner, in regia lui Horatiu Malaele. Din distributia spectacolului fac parte actorii Mihai Bendeac, Lari Giorgescu/ Tudor Istodor, Crina Semciuc, Aylin Cadir, Dorina Chiriac, Bogdan Cotlet, Meda Victor, Serban Georgevici, Dan Radulescu, Ilinca Manolache, Andrei Runcanu, Silviu Bertalan si Alexandru Suciu. Pretul biletelor este de 21,20 lei.
Vineri este programata in cinematografele bucurestene avanpremiera filmului "Terminator - Salvarea", cu Christian Bale, Bruce McIntosh, Anton Yelchin, Anjul Nigam in distributie. Actiunea filmului este plasata in viitorul post-apocaliptic, in anul 2018, iar John Connor, omul al carui destin a fost stabilit cu mult timp in urma, are datoria de a afla daca Marcus Wright, un necunoscut a carui ultima memore este condamnarea la moarte, a fost trimis din viitor sau salvat din trecut. In timp ce Skynet pregateste un nou atac impotriva rezistentei, Connor si Marcus ajung in inima operatiunilor Skynet, unde descopera un groaznic plan secret care sta la baza anihilarii rasei umane.

