Agenţiile de turism au înregistrat, în perioada sărbătorilor de iarnă, încasări totale de circa 50 milioane euro, iar pachetele turistice de Crăciun şi Revelion s-au vândut în proporţie de aproape 100%, a declarat, marţi, pentru NewsIn, ofiţerul de presă al ANAT, Traian Bădulescu.
"Sărbătorile de iarnă de anul acesta au fost un succes pentru agenţiile româneşti de turism, care au înregistrat încasări totale de circa 50 milioane euro, iar pachetele de servicii turistice pentru Crăciun şi Revelion, atât în ţară, cât şi în străinătate, au fost vândute într-o proporţie care a mers de la 95% la 100%", a spus purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Traian Bădulescu.
"În prima parte a anului 2007, vor continua să se vândă foarte bine pachetele turistice pentru staţiuni montane, atât în ţară, cât şi în străinătate, în special pentru staţiunile de schi", a mai spus Traian Bădulescu.
"În 2007, toate sectoarele turismului românesc vor înregistra creşteri ale afacerilor, între 10 şi 20%. Totuşi, estimăm că cel mai mult va creşte turismul extern, datorită libertăţii de mişcare câştigate de români odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Pe acest segment, estimăm o creştere de circa 30%", a adăugat Bădulescu.


