Fostul ministru al turismului, Dan Matei Aghaton, a negat că ar fi ilegal să foloseşti firme off-shore în cazul transferurilor de fotbalişti, lucru pe care DNA îl invocă împotriva celor 10 oameni de fotbal puşi sub urmărire penală în 10 ianuarie.

"Folosirea unei firme off-shore nu este un lucru interzis prin lege şi nu cred că asta e principala problemă. Problema pe care o au procurorii de la DNA este să demonstreze că într-adevăr au existat contracte duble, triple sau cvadruble prin care o parte din banii eventuali pe care i-au încasat din vânzarea unor jucători ar fi ajuns prin alte părţi. Deocamdată dosarul este în cercetare", a declarat fostul ministru.

Dan Matei Aghaton a declarat că a fost chemat în calitate de martor şi pentru că a ocupat mai multe funcţii la FC Dinamo, fiind chiar membru în Consiliul de Admnistraţie. El a mai spus că este convins că toţi cei din conducerea executivă a clubului sunt oameni coreţi.

"Până la urmă instanţa hotăreşte dacă a existat o ilegalitate sau nu. Din ce ştiu eu, dar cunoscându-i şi pe fraţii Becali şi mai ales conducerea de la Dinamo, Nicu Badea, Cristi Borcea şi ceilalţi colegi de-acolo sunt oameni care nu fac prostii, nici nu au de ce, nici nu se expun inutil. Sunt oameni care sunt şi competenţi, şi profesionişti, şi corecţi", a mai afirmat Dan Matei Aghaton la ieşire.

El a mai spus că membrii Consiliului de Administraţie din care făcea şi el parte nu aveau nicio atribuţie în transferul de jucători.

Chestorul Nicolae Berechet, fost preşedinte al clubului de fotbal Dinamo, a dat, în data de 12 mai, declaraţii de martor, timp de jumătate de oră, în faţa procurorilor DNA, în dosarul în care aceştia anchetează modul în care s-au făcut mai multe transferuri de jucători la echipe din străinătate.

Nicolae Berechet a făcut parte din Consiliul Director al Clubului Dinamo în perioada 2005-2006, atunci când s-au făcut şi majoritatea transferurilor de jucători luate în vizor de procurori.

Tot luni, erau aşteptaţi să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Petre Badea şi Cristian Iftimoaie, ambii foşti membri în Consiliul Director al Clubului de fotbal Dinamo.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost şi el audiat, în data de 26 martie, de procurorii DNA în dosarul în care aceştia anchetează modul în care au fost efectuate mai multe transferuri din fotbalul românesc.

Mircea Sandu a declarat că, din punctul său de vedere, transferurile s-au efectuat în mod corect până acum. În calitate de martori, în acest dosar au mai fost audiaţi, până în prezent, fostul internaţional Cristi Dulca şi Marcel Lăzăreanu, fost preşedinte al Universităţii Cluj.

Vizaţi de ancheta DNA în dosarul transferurilor internaţionale din fotbal sunt impresarii Ioan Becali, Victor Becali şi Gheorghe Popescu, patronul clubului de fotbal Rapid Bucureşti - Gheorghe Copos, avocatul Sică Puşcoci, fostul director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi - Mihai Stoica, preşedintele executiv al clubului de fotbal Dinamo - Cristian Borcea, fostul preşedinte al clubului de fotbal Dinamo - Mircea Stoenescu, preşedintele clubului de fotbal Gloria Bistriţa - Jean Pădureanu şi acţionarul la clubul de fotbal Dinamo - Gheorghe Neţoiu.

În ultima luni, atât cei împotriva cărora s-a început urmărirea penală, cât şi alţi foşti sau actuali preşedinţi de cluburi au fost audiaţi de procurorii anticorupţie.

Procurorii au început urmărirea penală împotriva celor zece, în data de 10 ianuarie, în baza răspunsurilor primite în cadrul a 17 comisii rogatorii efectuate în mai multe state din Europa şi Asia (între care China, Coreea de Sud, Olanda, Spania, Italia) precum şi analizele efectuate de Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) şi Garda Financiară.

Din probele administrate în dosar a rezultat că persoanele implicate în acest dosar, prin tranzacţii ilegale şi folosire de interpuşi, au externalizat sume de peste 10 milioane de euro cuvenite cluburilor de fotbal pe care le reprezentau sau pentru care au efectuat activităţi de impresariat.

Astfel, conform probelor administrate a rezultat că, în perioada 1999 – 2005, cea mai mare parte a sumelor cuvenite cluburilor au fost transferate în conturile firmelor off-shore din Insulele Virgine şi Olanda, iar ulterior, unii dintre învinuiţi şi-au însuşit în interes personal sumele externalizate. Banii au reprezentat drepturi ale cluburilor de fotbal Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi rezultate din transferul în străinătate a 12 fotbalişti: Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Lucian Sănmărtean, Florin Bratu, Dan Alexa, Adrian Mihalcea, Nicolae Mitea, Cristian Dulca, Ionel Ganea, Iulian Arhire.

Potrivit procurorilor, în dauna celor patru cluburi, s-a creat un prejudiciu de peste 10 milioane de euro, reprezentând diferenţa dintre sumele real încasate prin transferurile de fotbalişti şi sumele efectiv înregistrate în contabilitatea cluburilor.

De asemenea, prin neînregistrarea în contabilitatea celor patru cluburi a veniturilor rezultate din transferuri şi implicit prin diminuarea veniturilor impozabile, bugetul de stat a fost prejudiciat cu o sumă de peste 1,7 milioane de euro. Totodată, raportat la valorile reale ale sumelor de transfer, nu s-a perceput de către Federaţia Română de Fotbal procentajul aferent fiecărui transfer, prejudiciul în dauna Federaţiei totalizând aproximativ 600.000 euro.

În perioada 14 - 17 ianuarie, toţi învinuiţii au luat la cunoştinţă infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.

Sursa: NewsIn