money.ro
Actualitatemoney.ro

Agricultura a ieşit din criză, industria se pregăteşte, comerţul mai stă

Publicat la 03.12.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Agricultura a ieşit din criză, industria se pregăteşte, comerţul mai stă

După cum era de aşteptat, situaţia este mai slabă la nivel anual, întrucât doar agricultura a reuşit să aibă rezultate pozitive. În medie, în intervalul ianuarie-septembrie, produsul intern brut a fost cu 7,4% sub nivelul perioadei corespunzătoare din anul 2008.

Doar pe trimestrul al treilea, scăderea anuală a fost de 7,1%, iar din datele Eurostat reiese că România a consemnat cea de-a cincea scădere abruptă a PIB din Uniunea Europeană. În acelaşi timp, Polonia este singurul stat UE în care economia se menţine pe creştere.

Agricultura reprezintă singurul sector care a fost pe plus în trimestrul al treilea, comparativ cu perioada similară a anului precedent, după cum reiese din datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Mai exact, sectorul agricol a crescut cu 2,4%. În rest, scădere pe toată linia. Cel mai drastic declin a avut loc în domeniul construcţiilor, de 17,4%, urmat de impozitele nete (-14,9%) şi comerţ (-11,3%). Pe ansamblu, economia României a scăzut în trimestrul al treilea cu 7,1% faţă de acelaşi interval din 2008. În bani, produsul intern brut (PIB) a avut o valoare de 127,78 miliarde de lei (30,2 miliarde de euro). În această perioadă, iulie-septembrie 2009, cursul mediu a fost de 4,2247 lei/euro.

Datele anuale, ce indică o scădere de 7,1%, au fost menţinute faţă de estimarea iniţială, publicată la finele lunii trecute. În schimb, au fost modificate datele referitoare la evoluţia trimestrială. Astfel, produsul intern brut (PIB) a consemnat o contracţie de 0,6% în trimestrul al treilea faţă de trimestrul anterior. Aceste date reprezintă o revizuire uşoară faţă de statistica precedentă, în care declinul PIB-ului era de 0,7%. Trimestrial, avem mai multe sectoare care au consemnat valori pozitive. Şi aici, agricultura este lider, cu un avans de 15,1%. Următorul loc este ocupat de industrie, cu un salt de 3,6%. De altfel, analiştii sunt de părere că industria a ieşit deja din recesiune. Despre agricultură nu se poate spune acelaşi lucru, deoarece acest sector are mai mult o pondere sezonieră.

INS prezintă informaţii referitoare şi la mersul economiei în primele trei trimestre ale anului. Astfel, în intervalul ianuarie-septembrie, PIB-ul a fost cu 7,4% sub nivelul perioadei corespunzătoare din anul 2008. În preţuri curente, valoarea PIB-ului din primele nouă luni a fost de 334,23 miliarde de lei. Produsul intern brut al României, în preţuri curente, este estimat la 497,3 miliarde de lei în 2009. FMI a revizuit prognoza pentru scăderea economiei în 2009 la 7,5-8%, de la 8,5%, şi vede o redresare lentă în 2010.

Ieri au fost publicate şi date privind evoluţia economiei din UE. Într-un clasament al statelor cu cele mai pronunţate scăderi ale PIB-ului, România s-a clasat pe locul cinci. Este vorba despre evoluţia anuală a economiei. Cele mai importante scăderi ale produsului intern brut din UE au fost înregistrate de Estonia, 15,3%, Lituania, 14,2%, Slovenia, 8,5%, şi Ungaria, 8%. Doar un singur stat a fost pe plus: Polonia, care a raportat o creştere economică de 1%. Pe ansamblul blocului comunitar, scăderea din trimestrul al III-lea a fost de 4,3%, iar cea a zonei euro - de 4,1%, mai arată Eurostat. Veşti bune vin însă de la variaţiile trimestriale. Faţă de trimestrul anterior, România a avut în trimestrul al treilea o scădere a economiei de 0,7%, nereuşind să iasă din recesiune. În aceeaşi situaţia s-au mai aflat alte şase ţări europene (Estonia, Grecia, Spania, Cipru, Ungaria şi Marea Britanie). Dar economiile din 13 state au înregistrat creşteri faţă de trimestrul al doilea al acestui an. Cele mai importante salturi ale economiei au fost consemnate de Lituania (6,1%), Slovacia (1,6%), Slovenia (1%), Portugalia şi Austria, câte 0,9% fiecare. Bulgaria, Danemarca, Irlanda, Letonia, Luxemburg, Malta şi Finlanda nu au prezentat date. La nivelul întregii UE, economia a avansat cu 0,3%, în timp ce în zona euro PIB-ul a urcat cu 0,4%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite