Reprezentantii sindicatelor si ai patronatelor considera insa ca aceste domenii vor da cei mai multi someri. In acelasi timp, asociatiile romanilor din strainatate atrag atentia ca, in acest an, ar putea reveni in tara aproximativ 20% din totalul imigrantilor romani. „Cred ca suntem pregatiti pentru a nu ajunge la un astfel de numar de someri (800.000 – n.red.), pentru ca Romania are posibilitatea de absorbtie a fortei de munca in anumite domenii precum agricultura, turism sau IMM“, a declarat ieri secretarul de stat din Ministerul Muncii, Dumitru Cornoiu. In opinia presedintelui Federatiei Agrostar, Stefan Niculae, agricultura nu doar ca nu poate absorbi someri din alte domenii, dar va genera un numar important de someri daca nu se reia creditarea de la banci sau daca Guvernul nu deblocheaza subventiile. „Daca nu deblocam finantarile in agricultura, vom avea si noi somerii nostri. Nu vad unde am putea absorbi, in conditiile in care toate finantarile sunt blocate, inclusiv cele din fonduri UE“, a spus Stefan Niculae. Acesta a explicat ca aproximativ 6.000 de angajati din agricultura, care au fost in somaj tehnic in timpul iernii si care trebuiau sa inceapa lucrul la 1 martie, au fost amanati pentru 1 aprilie, pentru ca nu sunt bani.
Vicepresedintele Consiliului National pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, Florea Pirvu, acuza Guvernul pentru „minciuni sfruntate“ si de faptul ca „habar nu are de ce se intampla in viata reala“. „IMM-urile serioase, care se mentin pe linia de plutire, se gandesc cum sa conserve forta de munca pe care o au, nu sa faca angajari. In momentele de criza, agentii economici se intreaba daca mai pot continua sau nu si incearca sa pastreze oamenii-cheie“, a spus Pirvu. In ceea ce priveste romanii din strainatate, presedintele Federatiei Asociatiilor de Romani din Europa (FADERE), Daniel Tecu, a explicat pentru Business Standard ca este de asteptat ca 200.000–300.000 de romani din Spania si aproximativ acelasi numar din Italia sa se intoarca in Romania, ca urmare a suspendarii indemnizatiei de somaj. „Majoritatea celor care au ramas fara locuri de munca au primit ca indemnizatie de somaj 80% din salariu, pentru o perioada limitata. Multi au ramas in Spania, in speranta ca lucrurile se vor imbunatati. Insa tot mai multi iau in calcul, in aceasta perioada, intoarcerea in tara“, a spus Tecu. De altfel, presedintele FADERE va prezenta reprezentantilor Agentiei Nationale pentru Ocupare, care se afla in aceste zile in Spania, un proiect de integrare pe piata muncii a romanilor care se intorc in Romania. „Pe de o parte, firmele spaniole care au castigat licitatii pentru lucrari in Romania ar putea veni cu angajatii romani din Spania si, pe de alta parte, firmele din Romania care vor forta de munca specializata ar putea veni sa recruteze in Spania, iar statul le-ar putea oferi unele facilitati fiscale“, a spus Tecu.
Agricultura si turismul, vor absorbi sau vor genera someri in 2009?
Publicat la 24.03.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
