Obiectivul a fost ridicat pe terenul de sport al Şcolii Gimnaziale nr.26 „Ion Creangă“ din Galaţi, unde învaţă circa 500 de elevi care, din cauza investiţiei primăriei, au rămas cu mai puţin spaţiu pentru orele de sport.   Fezabilitate doar pe hârtie   Dicuţiile legate de construirea pieţei sunt vechi de circa trei decenii şi au pornit de la faptul că în zonă a existat, înainte de sistematizarea făcută de comunişti (1950-1970), o piaţă de succes. A fost făcut chiar şi un studiu de fezabilitate din care a rezultat că investiţia ar fi oportună, iar Consiliul Local a aprobat finanţarea de la bugetul local.   Dat fiind că investiţia urma să lase Şcoala Gimnazială nr. 26 fără teren de sport, proiectul a fost contestat vehement de părinţi, de elevi şi de profesori, însă toate acestea nu i-au impresionat pe edili. Nici măcar faptul că sub teren au fost găsite vestigii istorice nu a putut opri avântul constructorilor: situl a fost introdus în conservare fără descărcare arheologică, pe motiv că se va putea săpa ulterior dacă va fi nevoie.   mai multe, pe adevarul.ro