AIG a mai precizat că a accelerat procesul de separare a celor două divizii şi de plasare a acestora în cadrul unor instituţii independente, pentru a le pregăti de listarea la bursă sau de transferul către o parte terţă.
Datoria grupului faţă de Fed a scăzut astfel de la 60 la 35 miliarde dolari.
Suma nu reprezintă decât o parte din datoriile AIG faţă de stat. La sfârşitul lunii septembrie, AIG a trebuit să ramburseze aproape 121 miliarde dolari din pachetul de 182 miliarde dolari primit pentru salvarea de la faliment.
În cadrul operaţiunii de salvarea de la finalul anului trecut, grupul a fost naţionalizat în proporţie de 80%.
După evitarea falimentului, AIG a vândut mai multe active şi a rambursat datorii de 5,6 miliarde în perioada ianuarie-octombrie 2009.
În iulie, AIG a regrupat operaţiunile de asigurări de viaţă în cadrul diviziei ALICO şi a anunţat că susţine listarea acesteia la bursă.
AIG şi-a redus datoria faţă de Federal Reserve cu 25 miliarde dolari
Publicat la 01.12.2009, 17:40:25
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
