AIPC cere revizuirea poziţiei CNVM privind transformarea Rasdaq în piaţă alternativă - VEZI COMUNICATUL
Publicat la 14.08.2008, 11:29:46
Astfel, reprezentanţii investitorilor spun că prin poziţia adoptată de CNVM se induce ideea că sistemul alternativ de tranzacţionare nu ar reprezenta o piaţă nereglementată. Reprezentanţii investitorilor arată însă că, potrivit legislaţiei în vigoare, există deosebiri de esenţă între un sistem alternativ de tranzacţionare şi o piaţă reglementată.
Principiul fundamental care diferenţiază cele două sisteme de tranzacţionare constă în aceea că în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare sunt listate instrumentele financiare care nu îndeplinesc condiţiile de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aşa cum stabileşte Legea nr.297/2004.
Potrivit comunicatului asociaţiei, toţi investitorii în titluri listate pe piaţa Rasdaq trebuie să cunoască deosebirile majore existente între prevederile legale aplicabile şi drepturile ce le au în cadrul unei pieţe reglementate şi dispoziţiile legale referitoare la drepturile investitorilor cu privire la emitenţi listaţi în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare. Informarea cu privire la aceste aspecte este cu atât mai utilă cu cât autoritatea de supraveghere şi control a pieţei de capital încearcă, în mod incorect, să acrediteze ideea că nu există diferenţe majore între cele două sisteme de tranzacţionare.
Citeste comunicatul AIPC
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
