money.ro
Actualitatemoney.ro

Alăturarea Bulgariei proiectului South Stream ar putea crea probleme României

Publicat la 11.06.2008, 12:25:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Alăturarea Bulgariei proiectului South Stream ar putea crea probleme României


Directorul de strategie corporate al grupului Mol, Laszlo Varro, a declarat într-un interviu acordat NewsIn că dacă ar exista gaz pentru gazoductul Nabucco, atunci vor exista şi banii necesari şi că alăturarea Bulgariei proiectului South Stream ar putea crea probleme României.

”Dacă există gaz, există şi banii, pentru că Nabucco este un proiect de infrastructură în cadrul căruia costurile investiţionale vor fi recuperate prin taxele de tranzit. Dacă există companii care vor să transporte gaz prin Nabucco dispuse să plătească aceste taxe de tranzit, nu va fi deloc greu să găseşti cele aproape opt miliarde de euro pentru această conductă", a spus Varro.

Laszlo Varro spune că Rusia are drept strategie reducerea tranzitului de gaz către Ucraina. ”Acesta este chiar proiectul South Stream. Gazoductul South Stream nu va ocoli doar Ucraina, ci şi România, traiectoria este pe sub Marea Neagră prin Bulgaria şi apoi prin Serbia. Deci în viitor Bulgaria, făcând parte din South Stream, nu va mai avea nevoie de tranzitul prin România şi România se va confrunta cu o problemă în ceea ce priveşte siguranţa energetică”, spune Laszlo Varro.

Acesta a arătat că nu a sesizat niciun semn că Bulgaria s-ar putea retrage din Nabucco şi că România este într-o poziţie mult mai bună decât Ungaria la flexibilitatea energetică.

Potrivit oficialului Mol, perioada în care va fi amortizată investiţia poate fi de 20-25 ani. "Este o investiţie pe termen lung”, precizat Laszlo Varro. El a subliniat că problema reală nu este capitalul, acest lucru putând fi rezolvat. Una dintre problemele importante pentru Nabucco este cât gaz va fi disponibil în zona Mării Caspice, iar capacitatea minimă necesară construirii proiectului este de zece miliarde metri cubi de gaze, a spus Varro.

”În cazul Nabucco, care ar lega România de Ungaria, în prima fază, ar fi nevoie de o capacitate de zece miliarde metri cubi/an, iar capacitatea finală trebuie să fie de minim 25 miliarde metri cubi de gaze/an. De fapt, dacă vrei să construieşti un proiect mare de conductă de gaz, trebuie să iei în considerare această capacitate minimă de zece miliarde de metri cubi de gaze/an. Mai există alternativa de a importa gaz lichefiat pe mare, prin transport maritim şi tot aşa vorbim de o valoare de zece miliarde metri cubi gaze/an. Luate individual, ţările din Europa Centrală şi de sud-est sunt prea mici pentru astfel de proiecte”, a precizat reprezentantul Mol.

Sursa : NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite