"Executarea silită a unui client care a întârziat cu plata ratelor mai mult de 60 de zile, precum şi reposesia bunului din dorinţa utilizatorului nu înseamnă o rezolvare în totalitate din punct de vedere al stingerii datoriilor clientului către finanţator", a declarat secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare din România (ALB), Adriana Ahciarliu.
Ea a explicat că întotdeauna intervine o diferenţă negativă între valoarea de piaţă a bunului pe care clientul îl returnează şi valoarea soldului clientului, care constă în valoarea ratelor restante, precum şi alte costuri aferente utilizării bunului respectiv (taxe, comisioane, asigurări).
Secretarul general al ALB România a adăugat că întârzierile la plată a ratelor ridică costurile de provizionare pentru finanţatori şi, de asemenea, obligă compania de leasing ca după 60 de zile de întârziere la plată a ratelor "să iniţieze proceduri judiciare de executare silită a bunului".
"Se observă o creştere a numărului de autovehicule reposedate, pentru că piaţa auto şi afacerile transportatorilor au scăzut foarte mult în contextul crizei economice. Din punct de vedere al societăţilor de leasing, această situaţie este evidentă la capitolul întârzieri la plată", a mai spus Ahciarliu.
Or, firmele de leasing sunt într-o situaţie inconfortabilă atunci când un client returnează bunul, deoarece activitatea de leasing este o activitate de creditare, şi nu una de închiriere, iar societăţile de pe piaţă iau credite la rândul lor - pe care trebuie să le ramburseze - pentru a finanţa achiziţiile în leasing.
"În majoritatea cazurilor se exprimă opţiunea de cumpărare ca obligaţie fermă încă de la semnarea contractului de leasing", a declarat pentru NewsIn Mădălina Hagima, managing partener la casa de avocatură Ciurtin, Braşoveanu şi Asociaţii.
Ea a explicat că un IFN, pentru a finanţa în leasing un bun, se refinanţează la rândul lui, angajându-se în contracte de credit generatoare de dobânzi şi costuri colaterale, iar aceasta se întamplă în cele mai multe cazuri în funcţie de contractul de leasing solicitat de utilizator.
Finanţatorul cumpără, plăteşte integral bunul la furnizor în termenii şi condiţiile negociate şi expres solicitate de utilizator.
Astfel, proprietatea finantatorului asupra bunului, în structura unui leasing financiar este doar un vehicul, un instrument, un mijloc cu ajutorul căruia utilizatorul obţine finanţare. IFN-ul nu vinde bunuri, ci finanţare, leasingul financiar fiind o activitate de creditare, a explicat Hagima.
Conform legii, contractele de leasing financiar, precum şi garanţiile constituite sunt Titluri Executorii. Astfel, IFN-ul va iniţia imediat procedurile de executare silită atât în ce priveşte bunul, dacă nu a fost resituit de bună voie, cât şi în ce priveşte debitul restant până la acoperirea întregii datorii, a precizat avocatul.
Practica ultimilor ani a demonstratat că instanţele judecătoreşti, prin hotărârile pronunţate, au admis acţiunile finanţatorilor, aceştia recuperându-şi în final valoarea contractului în intergralitate, plus daune interese, a mai spus Hagima.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
