money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Albalact cere acordul acţionarilor pentru promovarea la cota Bursei

Publicat la 21.01.2008, 14:21:20

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Albalact cere acordul acţionarilor pentru promovarea la cota Bursei

Tot atunci se va discuta cu prioritate relocarea întregii producţii şi extinderea societăţii în noua fabrică de la Oiejdea unde va demara curând şi producţia de brânzeturi, pe care conducerea Albalact a planificat-o încă de la sfârşitul anului trecut. Fabrica veche fie va fi vândută, fie va fi transformată într-un proiect real estate în cadrul unui parteneriat în care Albalact să devină un investitor pasiv, a declarat Raul Ciurtin, preşedintele Albalact.

Acţionarii vor supune aprobării şi un plan amplu de investiţii. Albalact se află în acest moment printre primii cinci producători de lactate din România. În prezent, societatea produce peste 60 de sortimente de lactate sub mărcile Fulga, Zuzu şi Albalact. Fiecare dintre aceste mărci deţine câte o treime din valoarea vânzărilor. În primele 9 luni ale anului 2007, compania a înregistrat o creştere cu 64,33% a cifrei de afaceri, până la 111,7 milioane de lei. În acelaşi interval profitul net a urcat cu peste 106% la 5,6 milioane de lei.

Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite