Performanţa economică a Chinei nu este un fenomen trecător, consideră fostul economist al Băncii Mondiale şi al Ministerului american al Finanţelor, Albert Keidel. După 2000, creşterea economică a Chinei s-a menţinut la peste 10% anual, şi a rămas puternică şi în primul trimestru al acestui an, în ciuda crizei de la nivel global. Pentru că succesul său nu a fost fondat pe exporturi ci pe cererea internă, creşterea rapidă ar putea să continue pe parcursul unei bune părţi a secolului al 21-lea.

Produsul intern brut chinez se ridică în prezent la 3.000 de miliarde de dolari, faţă de 14.000 de miliarde cât au Statele Unite. Dar ţinând seama de parităţile puterii de cumpărare, PIB-ul chinez a ajuns practic la jumătate din valoarea celui american, susţine economistul. Dacă expansiunea chineză se apropie de ritmul altor ţări din Extremul Orient la un stadiu comparabil cu dezvoltarea lor, înseamnă că economia Chinei va fi mai mare decât a americii înainte de a doua jumătate a secolului, oricare ar fi modul de calcul: are şanse să devină numărul 1 mondial până în 2020 dacă se ţine cont de paritatea de cumpărare, sau până în 2035 după estimările clasice ale PIB-ului.

În 2050, estimează Keidel, PIB-ul din China va fi de 82.000 de miliarde de dolari, faţă de cele 44.000 de miliarde ale americii. Puterea financiară a Chinei se va extinde pe toate dimensiunile relaţiilor internaţionale inclusiv puterea militară şi influenţa diplomatică.