În mulţimea ordonată, doar doi oameni se agitau, chiar la intrarea în secţia de votare. Ambii spuneau tuturor celor care aveau un aparat sau o legitimaţie de ziarist atârnate de gât că “poliţiştii i-au luat pe ăia de la PDL, care au venit cu microbuzele”.
“Îi avem în poze”, vociferau. Cel care prezenta “probele”, adică nişte fotografii făcute cu propriul aparat, în care apăreau trei maşini, dintre care două microbuze, era bine făcut şi cu o căciulă albă trasă peste ochi. Celălalt, fără poze sau alte dovezi, un tip destul de pirpiriu, stătea în spatele primului şi îl aproba mereu.
“I-au luat dom’le şi i-au dus la secţie. Nu au avut niciun act care să le demonstreze traseul, nu au avut nimic. I-au dus la secţie, dar ştiu că, după ce nu le-a ieşit treaba aici, se duc la Ilfov. Da’ las’ că şi acolo îi aşteaptă şi poliţia, şi presa. La ăştia - arătând spre oamenii de la coadă -, dacă le dai un milion, trăiesc o săptămână din banii ăia, că un pui mai mic costă 80.000 de lei. Normal că le convine, mai ales că nici nu fac infracţiuni, că votează doar o singură dată, aici, pe bani. Dacă nu le-ar fi dat bani, ăştia nu s-ar fi dus deloc la vot. Aşa, toată lumea e mulţumită”. Strânşi în grupuri de câte trei, poliţiştii comunitari care stăteau de pază să nu se petreacă nicio infracţiune, auzind vociferările “observatorilor”, au început să dea din cap a negare, înainte să fie măcar întrebaţi. “Nu ştim nimic. Nu avem nicio informaţie. Noi doar stăm aici să fie linişte”.
Un individ pe la vreo 55 de ani, cu ochelari auriţi, îmbrăcat într-un costum din trei piese şi mirosind puternic a alcool, se plimba trist pe lângă mulţimea de oameni care aştepta cuminte să voteze. Îşi spunea păsul oricui voia să îl asculte. “Pe noi ne-au dus de la firmă la Gara de Est să îl votăm pe Băsescu, cu microbuzu’ ne-au dus. Da’ eu n-am vrut şi am zis că nu votez decât cu cine vreau eu. Că eu ştiu ce au făcut din ţara asta. Şi au venit poliţiştii şi mi-au dat amendă că nu am vrut să îl votez pe Băsescu, 15 milioane mi-au dat. Şi până la urmă nici nu am mai votat, nici pentru Parlament (n.red - referendumul pentru parlamentul unicameral), nici pentru preşedinte. Mă duc eu la mine acasă să votez. Asta-i ţara lu’ Papură Vodă, mie nu mi-e frică de nimeni".
În fruntea cozii de peste 300 de persoane, un poliţist păzea ca nimeni să nu sară rândul. Cu o faţă crispată şi cu cascheta înfundată pe cap, omul legii părea mai preocupat să ţină jurnaliştii la distanţă decât să dea orice informaţie oamenilor veniţi să voteze. Lângă poliţistul împăunat de responsabilitate, un om pe la vreo 40 de ani, îmbrăcat sărăcăcios şi cu mâinile bătătorite de muncă, fuma o ţigară şi se mişca nerăbdător de pe un picior pe altul. “De cât timp staţi aici?”, întrebăm. Omul, destul de mirat că cineva mai are chef de vorbă, se uită complice către doi prieteni şi, uşor amuzat, spune: “De vreo trei ore jumătate, că merge greu de tot. Au ăştia numai două urne, şi durează. Mai rău e că stăm în picioare, că în rest....”. “Da de ce staţi, de unde veniţi sau unde mergeţi?”. Rumoare ca răspuns la o întrebare simplă. Oamenii s-au uitat unii la alţii, s-au înghiontit care să răspundă, apoi, cu un zâmbet şmecheresc, muncitorul mai vorbăreţ spune: “Stăm ca să votăm. E ceva rău în asta? Unde mergem? Mergem”. De la votantul şugubăţ coada număra peste 300 de oameni în spate. La mijlocul şirului, o femeie convingea un copil de vreo patru ani să stea cuminte, “că râde lumea de noi”. “Nu s-a plictisit copilul să stea în picioare la coadă?”, întrebăm. “Eh, nu, ne-am urât şi noi, oamenii mari, dar el. Da’ ce să facem, stăm să votăm. Ce putem face?”, răspunde femeia, ridicând din umeri a neputinţă şi a lehamite. Intrăm în vorbă cu un alt domn trecut de 50 de ani care priveşte curios înspre camerele de filmare aşezate ceva mai în faţă.
“Dacă nu era cu votul pentru dizolvarea celor două Camere, nu votam, aşa cum nu am votat din ’89 încoace. Că nu am cu cine. Cred că şanse reale are Oprescu, pentru că urmează tot drumul pe care l-a urmat şi Băsescu”, spune acesta cu subînţeles. Trebuie să ajungă tocmai la Sighetu Marmaţiei şi mai are de aşteptat până când pleacă trenul. Mai spune că e nemulţumit de organizare, dar că “asta e”, s-a obişnuit.
Lângă el se află o femeie de etnie romă, cam tot de vârsta sa, cu un copil în braţe. Ascultă atent ce spune cel de lângă ea, după care intervine energic: “Ne-a dat afară din făbrici pe toţi. Nu mai avem unde munci. La asta ar trebui să se gândească domnii parlamentari, la tineret”. Tace brusc, fericită că şi-a putut vărsa amarul, şi redevine atentă la poliţiştii din apropiere.
Din spatele cozii se aude o voce: “Dacă vreţi oameni cinstiţi, nu mai votaţi cu Băsescu!”. Îmbrăcat sărăcăcios şi cu o privire uşor extatică, un individ ne sfătuieşte, în fugă, să alegem pe altcineva la cârma ţării dacă vrem să avem parte de "oameni cinstiţi". Îl întreb pe cine anume ne recomandă. Mă priveşte uimit şi spune: “Pe cei cinstiţi!", după care pleacă repede, de frică să nu primească vreo amendă. “Ăia care stau în Parlament şi dorm, ăia sunt cinstiţi!", se aude o altă voce, din apropiere.
"Nu ştiu cine va fi preşedinte, însă sper să fie mai bun pentru ţară”, spune o doamnă ceva mai în vârstă. Are şi un mesaj pentru viitorul preşedinte şi pentru viitorul guvern.
"Să le spuneţi celor care or să vină să nu mai doarmă. Că ăştia care pleacă o fac cu tot cu şofer, cu secretară, cu portar. Însă cei care or să vină ar trebui să se gândească mai mult la cei necăjiţi. Am văzut la televizor un parlamentar care spunea că cei 1.200 de euro pe care îi câştigă pe lună nu îi ajung nici pentru trei costume. Cum e posibil să spui aşa ceva când pensiile sunt aşa de mici!?!”, opinează aceasta plină de nedumerire. Mai spune că o să voteze cu Băsescu, pentru că “vrea să facă reformă”, însă nu ştie exact ce anume vrea actualul preşedinte să reformeze.
Ceva mai spre sfârşitul cozii stau cuminţi două măicuţe. Sunt din Moldova, servesc o parohie din Bucureşti şi au venit la gară să îşi îndeplinească obligaţia civică. “Sperăm să iasă omul cel mai bun, adică cel mai potrivit”, spune sfios una dintre ele, însă refuză să spună care va fi acela. Măicuţele cred că vremea frumoasă e semn de Sus, pentru că îmbie lumea să iasă la vot.
Atentă la dialogul cu măicuţa, o doamnă de vreo 55 de ani face cu ochiul şi spune: “Eee, o să iasă tot...”, şi pronunţă pe vârful buzelor “Băsescu”. E nemulţumită de coada lungă din faţa ei. “Eu am plecat de acasă acum o jumătate de oră şi a trebuit să las nepoţelul singur acasă. Trebuiau să vină cu mai multe secţii de vot, pentru că se stă aici cel puţin trei ore”, spune indignată.
De la vot la înlocuit de borduri
Ieri, în zona Casei Presei şi pe bulevardul Kiseleff, se continua acţiunea “Bordura”
De la urnele de vot din gară ajungem pe Kiseleff. Aici, într-un spaţiu ceva mai larg şi mai bogat în vile şi maşini scumpe, câţiva “oameni ai muncii” înlocuiesc borduri. Lângă un buldozer oprit, doi muncitori ascultă indicaţiile date de şeful de echipă. Îmbrăcat cu o vestă reflectorizantă şi trăgând din ţigară, “şeful” le arată acestora cum trebuie schimbată o bordură “defectă”.
“Ce faceţi aici, schimbaţi borduri?”.
“Schimbăm”, răspunde mândru şeful de echipă.
“Pe tot bulevardul?”.
“Nu, doar aici”.
“Puneţi şi gazon?”. Plictisit, omul ridică din umeri şi ne întoarce spatele. Insistăm cu o ultimă întrebare: “De unde v-au trimis, de la Primăria Generală sau de la cea de sector?”. “De la sector, de la noi”.
