„Îi sunt alături fiului meu, Victor, într-un moment greu al vieții sale. Pierderea părintelui înseamnă, pentru un copil, pierderea uneia din cele două aripi, pe care le primim fiecare , la venirea pe lume. Îi vor și NE vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au prețuit muzica. Drum lin , spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea. ?
Fiul nostru, Victor Socaciu, va continua să-ți poarte numele. Și, dacă aici, pe pământ, te-au îndepărtat de el, poate de acolo, de sus, îi vei veghea mersul prin viață, alături de mine, de aici , de pe pământ…”, este mesajul postat pe o rețea socială de Marina Almășan.
Și fiica artistului a postat online un mesaj: „O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu. Dumnezeu să-l primească în Împărația Sa alături de cei drepţi!”.
Victor Socaciu a suferit de COVID la începutul anului
În luna aprilie, Victor Socaciu a fost internat în spital, fiind diagnosticat cu COVID-19, a declarat, pentru AGERPRES, Ducu Bertzi. Cu câteva zile înainte de a fi diagnosticat și internat, Victor Socaciu participase la un festival de folk care s-a desfășurat în mare parte online.

![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)



