ALERTĂ! CSM are un nou șef!
Publicat la 18.12.2019, 09:48:25
Consiliul Superior al Magistraturii și-a ales miercuri noul președinte pentru anul viitor - judecătoarea Nicoleta Ţînţ, o apropiată a Liei Savonea, actualul șef al CSM. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că votul a fost unul zdrobitor - 15 - 4. Aceasta, în condițiile în care săptămâna trecută a existat paritate de voturi în cazul judecătoarei Nicoleta Țînț - au existat 9 voturi pentru și nouă împotriva alegerii acesteia, iar un vot, cel al ministrului Justiției, membru de drept al CSM, a fost nul.
Surse din CSM au declarat pentru HotNews că la ședința de astăzi Nicoleta Țînț a fost aleasă la conducerea Consiliului cu 15 voturi pentru și cu doar 4 voturi împotrivă.
La şedinţa de săptămâna trecută, plenul a ales-o pe procuroarea Tatiana Toader pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM în 2020.
Ședința din 10 decembrie a plenului CSM a fost prezidată de președintele Klaus Iohannis, care a criticat tensiunile și lipsa de predictibilitate din CSM, condus în ultimul an de către Lia Savonea.
"Cred că nu surprind pe nimeni dacă spun că, în acest an, care a trecut, atât în percepția publică, cât și în interiorul corpului profesional, unele dintre deciziile luate de CSM, în plen sau în secții, au părut contradictorii, iar altele au fost puternic contestate chiar de membrii CSM. Activitatea Consiliului are de cele mai multe ori o importantă componentă tehnică. Modul de funcționare a Consiliului a ridicat uneori semne de îngrijorare, de la modul de exprimare a punctelor de vedere, la disfuncționalități de organizare a ședințelor și până la lipsa de predictibilitate a stabilirii acestora, cu consecințe directe asupra calității dezbaterilor și justeței soluțiilor adoptate. Din această perspectivă, sunt necesare mecanisme de lucru care să asigure o abordare coerentă și responsabilă, inclusiv în comunicarea publică. O relație tensionată în CSM ori cu magistrații sau cu alte autorități publice aduce deservicii în primul rând sistemului judiciar", a afirmat președintele.
Articolul integral pe HOTNEWS
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

