ALERTĂ! Guvernul RUSIEI a demisionat
Publicat la 15.01.2020, 13:47:26
Ora 15.58: În discursul său din Parlament, preşedintele Putin propus organizarea unui referendum pentru revizuirea Constituţiei cu scopul consolidării puterilor Parlamentului, menţinând în acelaşi timp caracterul prezidenţial al sistemului politic pe care îl patronează de 20 de ani. Principală măsură vizează consolidarea rolului Parlamentului în formarea guvernului, oferindu-i-se prerogativa alegerii şefului guvernului pe care preşedintele va fi apoi obligat să-l numească. În prezent, Duma confirmă alegerea făcută de şeful statului.
Ora 15.55: Premierul Medvedev a explicat motivul demisiei: ”Președintele Putin a propus o serie de modificări ale Constituției care schimbă echilibrul de putere din stat – executivul, legislativul, justiția. În acest context, e evident că noi, guvernul, trebuie să îi oferim președintelui oportunitatea să ia toate deciziile necesare”, a spus Medvedev, citat de Ria Novosti.
Ora 15.51: Context: premierul demisionar Medvedev e considerat un exponent al aripii moderate din elita politică rusă (civiliki), spre deosebire de anturajul imediat al lui Putin, format din foști lideri ai armatei și serviciilor secrete (siloviki). De acest echilibru între cele două aripi depinde în bună măsură politica externă a Federației Ruse
Ora 15.50: Medvedev a anunțat că președintele Putin va decide viitoarea compoziție a guvernului
Ora 15.49: Putin i-a propus lui Medvedev să ocupe postul de adjunct al șefului Consiliului Național de Securitate al Federației Ruse, potrivit Interfax
Guvernul Federației Ruse, condus de Dmitri Medvedev, a demisionat miercuri în bloc după un discurs al președintelui Vladimir Putin în fața Parlamentului, transmis agențiile ruse Ria Novosti, Interfax și RT. Anunțul demisiei a fost făcut de premierul Medvedev. Imediat după anunț, rubla a înregistrat scăderi majore în fața dolarului și euro.
Vladimir Putin le-a mulțumit membrilor guvernului în discursul său, dar a adăugat că ”nu toate lucrurile au funcționat”. Putin a mai spus că se va întâlni personal cu fiecare membru al cabinetului demisionar, potrivit Ria Novosti.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
Ești cetățean european. Cine ți-a luat înghețata? Sau ai mâncat anul trecut mai mult de 7 litri?

Europa
Zeci de mii de morți în Europa din cauza caniculei! Trei țări raportează un bilanț dramatic

Europa
Elveția caută 85.000 de muncitori străini, inclusiv români. Salariile pot ajunge la 6.500 de euro pe lună

Europa
UE: IMM-urile și microîntreprinderile nu ar trebui să fie împovărate inutil de reguli

Europa
