Spectatorii nu au dreptul să intre în siturile probelor olimpice cu mai mult de 100 ml de băutură. În schimb, ei pot să aducă recipiente pentru a le umple de la fântânile cu apă, în faţa cărora se formează, potrivit "Comission for a Sustainable London 2012", lungi cozi de aşteptare.
De pildă, marţi, potrivit unuia dintre trimişii Agerpres la JO, doar la Wimbledon puteai să-ţi umpli sticla cu apă potabilă, în Parcul olimpic acest lucru fiind imposibil. Aceasta, în condiţiile în care o sticlă de apă de o jumătate de litru, care poate fi găsită doar la distribuitorii oficiali, costă 1,7 lire sterline, adică peste 2,5 euro. Dacă respecţi recomandarea minimală a medicilor, potrivit cărora o persoană trebuie să bea cel puţin 2 litri de lichid pe zi, înseamnă că la Londra numai pentru consumul de apă trebuie să cheltuieşti zilnic peste 10 euro.



