Proaspăt instalat la Palatul Victoria, Guvernul Orban primeşte deja prima lovitură: un profesionist recunoscut din cadrul unui minister ce se va dovedi crucial în perioada imediat următoare şi-a înaintat demisia, iar aceasta a fost deja publicată în Monitorul Oficial.
Abia s-a instalat Guvernul Orban la Palatul Victoria, că vine şi prima veste proastă pentru Ludovic Orban. Ministerul Finanţelor Publice pierde un specialist important, care s-a ocupat de bugetul României în ultimii ani: este vorba despre Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, care şi-a înaintat demisia, iar decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial, notează stiripesurse.ro.
Daniela Pescaru lucra în Ministerul de Finanţe din anul 1991, când a debutat ca expert la Direcţia de Programare Bugetară. În 2003, ea a devenit şef serviciu în aceeaşi direcţie, în 2007 director general adjunct, în 2009 director general, iar ulterior secretar de stat. Daniela Pescaru este absolventă a Academiei de Studii Economice, Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică, ulterior obţinând şi o diplomă de studii postuniversitare în Managementul instituţiilor publice.
Potrivit informaţiilor apărute în presă în luna august a acestui an, Daniela Pescaru se pregătea să demisioneze din cauza neînţelegerilor avute cu ministrul Eugen Teodorovici pe tema rectificării bugetare.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.