ALERTĂ! Se dă legea speculei! ”Ne-am inspirat de la americani”
Publicat la 03.05.2022, 07:58:50
Legea speculei este de inspiraţie americană, acolo existând legislaţie din perioada Războiului Rece, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, precizând că legea va sancţiona inclusiv situaţiile de limitare a producţiei în scopul creşterii preţurilor.
„Există proiectul de ordonanţă, este pe site-ul MFP-ului. Din păcate nu avem în Europa, nu am găsit surse de inspiraţie în Europa. În general, ţările europene nu sunt atât de bine echipate pe zona asta. Deci, ne-am inspirat de la americani, care au o legislaţie veche, da, din perioada Războiului Rece. Au prevederi de genul acesta. Deci, de acolo am preluat anumite idei şi am spus: domnule, în situaţii excepţionale, deci nu în orice situaţii, într-o situaţie de criză, unde pot să apară probleme, dacă comercianţii speculează - ce înseamnă asta? cresc preţurile peste nivelul lor obişnuit şi acceptabil, dacă fac stocuri mari în loc să vândă, acumulează produsele alea ca să le vândă mai târziu mai scump, dacă îşi limitează producţia, deci în loc să producă la capacitate normală, iarăşi restrâng producţia ca să genereze o creştere a preţului ca să vândă mai mult ulterior, deci în situaţii de genul acesta vom spune că e speculă şi vom aplica sancţiuni", a spus Chiriţoiu, la ieşirea de la Comisia economică, industrii şi servicii din Senat, unde a fost prezentată analiza "Raport asupra investigaţiilor derulate şi sancţiunilor aplicate de către Consiliul Concurenţei din anul 2019 până în prezent".
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
