money.ro
🔔 Alerte
ActualitateMihai Voican

ALERTĂ! Veste GROAZNICĂ pentru LIVIU DRAGNEA

Publicat la 21.08.2020, 09:35:40

Distribuie:WhatsAppFacebookX
ALERTĂ! Veste GROAZNICĂ pentru LIVIU DRAGNEA
Urmărește money.ro pe Google News
Curtea de Apel Bucureşti a dezbătut, joi, o contestaţie depusă de Liviu Dragnea la executarea pedepsei la care a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fostul lider PSD solicitând să fie eliberat din închisoare pe motiv că este deţinut ilegal.
”Doamna președintă, sunt o persoană privată de libertate. Sunt închis nevinovat. Pe fond, eu am fost trimis la închisoare de un complet nelegal. Eu sunt în situația în care am fost trimis la închisoare prin nerespectarea legii, dacă rămân printr-o încălcare brutală a drepturilor omului, asta înseamnă că în România justiția nu rezistă la presiuni politice. Faceți un pas mic, dar dorit, de recâștigare a încrederii în justiția din România”, a spus Liviu Dragnea, joi, în fața instanței. Iniţial, pe 9 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia lui Dragnea, însă acesta a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti. În cererea depusă în instanţă, Liviu Dragnea a invocat un recurs în drept intitulat „habeas corpus” – o lege cu caracter constituţional, promulgată în anul 1679 de către Parlamentul englez, prin care se garantează libertatea persoanei. Avocaţii fostului lider PSD susţin că acesta este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019. Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. Dragnea a făcut mai multe încercări de a ieşi din penitenciar, prin introducerea în instanţe a unor căi extraordinare de atac, însă cererile sale au fost respinse.

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
  4. 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  5. 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată