Torţionarul Alexandru Vişinescu a venit, marţi dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme pentru a da declaraţii în dosarul în care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului l-a denunţat pentru moartea unor deţinuţi politici între 1956 şi 1963.
La intrarea în sediul Parchetului, Vişinescu nu a declarat nimic, el fiind "protejat" de două persoane, care le-au reproşat jurnaliştilor că "şi-au bătut joc de el trei săptămâni pe posturile de televiziune". Cei doi le-au distribuit ziariştilor o copie a talonului de pensie al lui Vişinescu, conform căreia acesta are o pensie de "doar" 3.296 lei, şi nu de peste 6.000 de lei, cum s-a vehiculat în mass media.
Alexandru Vişinescu este unul dintre cei 35 de torţionari identificaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Împotriva sa a fost depusă o sesizare penală pentru omor deosebit de grav, el fiind descris de foştii deţinuţi politici drept "un individ extrem de crud".
Vişinescu a negat orice vină pe care ar fi putut să o aibă, acuzând sistemul comunist şi conducerea de la acea vreme.
În urma investigaţiilor desfăşurate, IICCMER a identificat o serie de probe care indică faptul că, în perioada în care lt. col. (r) Alexandru Vişinescu a îndeplinit funcţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, 1956-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur.
Potrivit IICCMER, acesta poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat la începutul lunii august cauza privindu-l pe Alexandru Vişinescu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.
"În temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, s-a dispus, azi, 9 august, preluarea cauzei privind pe Vişinescu Alexandru, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Motivele care au stat la baza deciziei de preluare vizează complexitatea cauzei, volumul mare de activităţi procesuale şi procedurale ce urmează a fi efectuate în vederea soluţionării cu celeritate a acesteia", se arăta într-un comunicat al PÎCCJ transmis AGERPRES.
Parchetul General a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc împotriva lui Alexandru Vişinescu.
Pe 7 august, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
"În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi eventuala incidenţă a normelor privind prescripţia, acestea pot fi analizate numai după efectuarea de cercetări în cauză", susţinea Parchetul General.
Alexandru Vişinescu are 88 de ani şi trăieşte în Bucureşti, chiar în apropierea sediului IICCMER.
În penitenciarul de la Râmnicu Sărat au fost închişi liderii ţărănişti Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, precum şi alte personalităţii politice.

