“In 2009, bugetul va avea un deficit de de 1.500 pana la 2.000 de ruble, care va trebui sa fie acoperit de Fondul national de rezerva”, a aratat Kudrin. “2009 va fi cel mai dificil an pentru economia rusa si economiile mondiale. Nu imi amintesc un an mai rau de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial”, a avertizat ministrul rus de Finante.
Arkady Dvorkovich, Consilierul economic al Kremlinului, a declarat si el zilele trecute ca Rusia se asteapta anul viitor sa inregistreze primul sau deficit bugetar din ultimul deceniu, din cauza crizei financiare si a scaderii pretului petrolului. Potrivit acestuia, deficitul bugetar ar putea sa treaca de 5% din PIB in 2009, daca economia nu incepe sa-si revina pana la mijlocul anului viitor.
Proiectul bugetului votat pentru 2009 prevede venituri de 9.025 miliarde ruble, fata de cheltuieli de 10.927 miliarde ruble, insa acest scenariu are la baza un pret de 95 de dolari pentru un baril de petrol, adica mult peste pretul actual de 40 de dolari pentru un baril de titei. Rusia a fost una din economiile emergente cele mai grav lovite de criza financiara globala si caderea preturilor la petrol, principalul produs de export al economiei rusesti. Anul trecut Rusia a inregistrat o crestere economic de peste opt procente insa cele mai recente prognoze pentru anul viitor vorbesc de o crestere de 2,4 procente, dar unii analistii vorbesc chiar de posibilitatea unei recesiuni.


