Avand în vedere că încălzirea globală este unul dintre subiectele cele mai des abordate, unii dintre marii giganţi energetici încearcă să salveze lumea prin reducerea poluării. General Electric şi British Petroleum au perfectat, joi, o alianţă pe plan global, pentru a dezvolta şi implementa tehnologiile necesare pentru cel puţin 5 termocentrale, care ar putea reduce drastic emisiile de dioxid de carbon, ce conduc la crearea efectului de seră.

Este un proiect ce combină generarea de energie din combustibili fosili cu captarea şi stocarea de carbon, asfel încât carbonul nu mai este emis în atmosferă. Pentru ca proiectele ce vizează generarea de energie pe bază de hidrogen să devină competitive pe piaţa energiei electrice, este nevoie de sprijin politic corespunzător dar şi de un mediu legislativ care să ia în considerare şi să încurajeze avantajele pe care aceste proiecte le pot genera.

Energia generată pe bază de hidrogen oferă posibilitatea reală de a contribui la acoperirea cererii tot mai mari de energie a lumii, limitând în acelaşi timp impactul asupra mediului.

Se estimează că fiecare centrală la scară comercială pe bază de hidrogen va genera cam 500 MW de electricitate, suficient pentru a alimenta 325.000 de locuinţe din Statele Unite. O singură asemenea termocentrală alimentată cu cărbune, în condiţii de stocare geologică a 90 % din carbon, va capta aproximativ 4 milioane tone de dioxid de carbon pe an, cantitate care ar fi atinsă doar dacă s-ar elimina 615.000 automobile de pe şoselele din America.