Cele patru organizaţii Membre ale AAC (Federaţia Naţională PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV şi Asociaţia Forţa Fermierilor – AFF) au transmis, joi, către premierul Marcel Ciolacu şi miniştrii Marcel Boloş (Finanţe) şi Florin Barbu (Agricultură), o adresă prin care reiterează solicitarea de demarare a achitării unor subvenţii APIA care sunt încă blocate la plată.
Adresa a fost transmisă şi în atenţia directorului general al APIA, Ionuţ Lupu.
”Semnalăm, la acest moment, un blocaj în plata subvenţiilor APIA pentru o serie de scheme importante, astfel că vă solicităm să dispuneţi şi întreprindeţi toate măsurile necesare pentru:
1. Aprobarea în această săptămână a Hotărârilor de Guvern pentru alocarea sumelor necesare şi plata Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectorul vegetal şi zootehnie (bovine, ovine, caprine şi bubaline), astfel încât plăţile să poată fi demarate de săptămâna viitoare.


