Consiliul de administraţie Alitalia s-a reunit marţi pentru a desemna cine va fi candidatul favorit în cursa de preluare a companiei aeriene italiene, însă a decis să se reîntâlnească din nou vineri pentru a oferi guvernului, care deţine 49,9% din Alitalia, timp să ia o decizie.
Preşedintele Alitalia, Maurizio Prato, ce a fost numit în această vară pentru a se ocupa de vânzarea companiei de stat italiene, a precizat că oferta Air France este în ton cu planul de restructurare stabilit de Alitalia, având dubii cu privire la oferta celor de la Air One.
Ziarele din Italia au anunţat miercuri că Prato şi consiliul de conducere, sprijinit de consilieri precum Citi şi Roland Berger, au preferat Air France, ce a ofertat 0,35 euro per acţiune Alitalia, oferindu-se să achiziţioneze toate obligaţiunile convertibile ale companiei.
Air One, companie mai mică decât Alitalia însă sprijinită de banca italiană Intesa Sanpaolo, a oferit un eurocent per acţiune Alitalia şi investiţii totale de 5,3 miliarde de euro până în 2012.
Depinde de guvern, care se pare că este divizat, care va fi partenerul preferat.
Prim-ministrul italian Romano Prodi se va întâlni joi cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy, o şedinţă de cabinet urmând să aibă loc vineri.
Compania italiană, ce are datorii în valoare de 1,2 miliarde de euro, este evaluată la 1,1 miliarde de euro.
Sursa: NewsIn
Alitalia preferă grupul Air France pentru preluarea companiei italiene
Publicat la 19.12.2007, 09:17:03
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
