Allen & Overy îşi lansează biroul din România printr-un parteneriat cu societatea de avocatură RTPR
Publicat la 02.06.2008, 13:06:56
Allen & Overy LLP şi Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA (RTPR), societate de avocatură de afaceri full-service, au anunţat luni semnarea unui parteneriat de asociere exclusivă, ce va intra în viguoare de la 1 iulie 2008.
Noul birou asociat va opera sub numele de "Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA în asociere cu Allen &Overy LLP" şi va face parte din operaţiunile firmei în Europa Centrală şi de Est (ECE), coordonate regional de Jane Townsend, regional managing partner Allen & Overy pentru Europa Centrală. "Înainte de a încheia această asociere, am cooperat foarte mult cu RTPR în tranzacţii de succes din România. Există o nevoie certă a clienţilor noştri ca Allen & Overy să aibă propriul birou în Bucureşti, iar asocierea cu RTPR reprezintă pentru noi cea mai bună modalitate de a oferi clienţilor expertiza juridică locală relevantă", a declarat Jane Townsend.
Reprezentanţii Allen & Overy au subliniat că piaţa serviciilor juridice din România se află într-un punct cheie, iar colaborarea exclusivă în asocierea cu RTPR aşează compania în poziţia ideală pentru a capitaliza aceasta creştere a pieţei. "Mediul de business din România are o dinamică extraordinară ceea ce impune firmelor de avocatură de afaceri sa reacţioneze în mod rapid şi consistent", a adăugat Dragoş Radu, partener RTPR.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
