Compania Allianz-Tiriac Asigurari a subscris, in primul trimestru, prime brute pentru asigurari de locuinte si de accidente de 93 milioane de euro, cu 3,33% peste nivelul din perioada similara din 2007, potrivit datelor preliminare publicate de grupul german Allianz. Profitul operational al Allianz-Tiriac, pe acest segment, s-a plasat in primul trimestru la trei milioane de euro. Compania nu a publicat inca rezultatele pentru alte tipuri de polite. In 2007, asigurarile pentru locuinte si accidente au reprezentat 93% din portofoliul de asigurari generale.
In domeniul asigurarilor de viata, Allianz-Tiriac a subscris in primele trei luni prime brute, inclusiv pentru asigurari cu componenta investitionala, in valoare totala de sapte milioane de euro, in scadere cu 22,22% fata de aceeasi perioada din 2007. Profitul operational al Allianz-Tiriac, in acest domeniu, s-a plasat, in perioada ianuarie-martie, la un milion de euro, comparativ cu o pierdere neta de un milion de euro in intervalul similar al anului trecut. Pe ansamblul grupului, Allianz a subscris in primul trimestru prime brute pentru asigurari de locuinte si accidente in valoare de 13,71 miliarde euro, in scadere cu 2,8% fata de aceeasi perioada din anul trecut, iar profitul operational pe acest segment a urcat cu 16,7%, la 1,48 miliarde euro. In cazul asigurarilor de viata, inclusiv cu componenta investitionala, grupul Allianz si-a mentinut primele brute subscrise la 12,33 miliarde euro, in timp ce castigul operational a scazut cu 21,5%, la 589 milioane de euro. Profitul net al grupului german de asigurari a scazut in primele trei luni cu 64,6%, la 1,14 miliarde euro, in principal ca urmare a deciziei Allianz de a nu mai realiza castiguri din investitiile de capital din cauza evolutiei nefavorabile a burselor de actiuni, se arata intr-un comunicat al companiei.



