"Vrem să facem un cross selling în ce priveşte vânzarea pensiilor obligatorii şi pensiilor facultative, una dintre priorităţile companii fiind creşterea bazei de clienţi pe zona de pensii facultative", a precizat Andănuţ. El a mai spus că unii agenţi ai companiei au vândut deja cele două produse "la pachet".
În ce priveşte structura investiţională, el a precizat că titlurile de stat reprezintă o componentă importantă a investiţiilor din 2008, pentru că sunt potrivite cu profilul de risc al fondului şi permit cea mai mare expunere. Andănuţ a adăugat că un volum mare de active permite o flexibilitate a plasamentelor mai mare decât în cazul fondurilor facultative.
Compania intenţionează să mai investească în obligaţiuni corporatiste internaţionale şi municipale româneşti, în acţiuni din România şi ţări din Uniunea Europeană, cu orizont investiţional lung, pe baze fundamentale, a mai spus Andănuţ.
Sursa: NewsIn
Allianz-Ţiriac estimează că va administra active pe pilonul II de 60 milioane euro în 2008
Publicat la 28.11.2007, 10:42:06
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
