În raportul anual legat euro, comisarul european pentru afacerile economice şi monetare a precizat că armonizarea agendelor macroeconomice din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene va permite plasarea zonei euro pe un curs de creştere durabilă şi echilibrată.
"Euro a fost un scut crucial împotriva crizei, chiar şi pentru ţările ce nu aparţin zonei euro. Însă nu este suficient să atenuăm dezechilibrele interne şi externe. Zona euro şi Eurogrup trebuie să facă un efort suplimentar pentru a privi politicile economice şi bugetare ca pe un subiect comun", a declarat Almunia.
El susţine că moneda europeană a protejat ţările ce au adoptat-o de turbulenţele din pieţele valutare şi a permis ţărilor aspirante să devină membre ale zonei euro să-şi consolideze politicile macroeconomice.
Potrivit lui Almunia, criza a subliniat de asemenea vulnerabilitatea unora dintre ţările membre, care nu au depistat la timp unele dezechilibre macroeconomice.
Aceste dezechilibre riscă să se accentueze, dacă procesul de consolidare a finanţelor publice nu este luat în serios, dacă reforma supravegherii financiare europene nu este realizată la timp şi dacă măsurile de coordonare a politicilor economice se dovedesc ineficiente, a adăugat Almunia.
Sursa: NewsIn



