money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Almunia: Statele membre ale UE vor decide masurile de criza

Publicat la 22.09.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Almunia: Statele membre ale UE vor decide masurile de criza

Almunia sustine planul propus de secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Henry Paulson, pentru a pune capat celei mai grave crize economice de la Marea Depresiune, din 1929, si a anuntat ca urmareste cu interes actiunile guvernului american. Cu toate acestea, Almunia nu crede ca situatia din Europa este similara celei din Statele Unite.

“Nu cred ca acesta este si cazul Europei, dar daca ar fi, guvernele nationale sunt singurele in masura de a lua decizii”, a spus Almunia, in cadrul unei conferinte in Slovacia, tara care va adopta moneda unica europeana in 2009.

Pentru a ajuta sistemul financiar si pentru a stabiliza pietele, administratia americana intentioneaza sa cumpere activele nevandabile de la banci si de la institutiile financiare, incluzand activele subsidiarelor americane de pe pietele din strainatate. Criza financiara actuala ar trebui sa determine o reglementare mai eficienta a pietelor, iar companiile ar trebui sa fie mai atente la managementul riscului, a mai spus Almunia.

 Comisarul european pentru afaceri economice a afirmat, saptamana trecuta, ca nu stie cat va dura criza financiara internationala, stigmatizand “aviditatea” bancherilor pe care ii considera responsabili de criza, relateaza AFP. “Nu stim cat va dura criza”, a declarat Almunia la postul de radio Cadena Ser, adaugand ca aceasta criza este una structurala, nu conjuncturala. Comisarul european a acuzat bancile de investitii, a caror lacomie si avant in a multiplica instrumentele financiare ar fi tocmai cauzele crizei actuale. “Am participat acum mai multe luni la o reuniune cu bancheri de la bancile de investitii ale caror nume apar acum in ziare. L-am intrebat pe unul dintre ei cum s-a ajuns aici, iar raspunsul lui a fost un singur cuvant: lacomia”, a declarat comisarul european. “Motivele sunt mai complexe, dar, daca trebuie sa sintetizam totul intr-un cuvant, acesta ar fi”, a adaugat Joaquin Almunia.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite